Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
19:02 21 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

România, rută alternativă de introducere a heroinei în Europa

ro

27 Jun, 2015 15:59 718 Marime text
 
În primele cinci luni ale acestui an, Poliția Română, prin structurile de combatere a criminalității organizate a desfășurat 258 de acțiuni operative în domeniul combaterii traficului de droguri, în cadrul cărora au fost destructurate 26 de grupări infracționale organizate. În perioada analizată, au fost trimise în judecată 1.462 de persoane fizice și juridice, pentru săvârşirea a 3.407 infracţiuni, dintre care 714 persoane au fost reţinute sau arestate.
 
De asemenea, polițiștii au ridicat în vederea confiscării 325,35 de kg. de droguri, dintre care 229,88 de kg. de droguri de mare risc și 95,47 de kg. de droguri de risc, 7.580 de comprimate și 500 de kg. pre-precursori. Fenomenul traficului de droguri este caracterizat de o diversificare a categoriilor de droguri nou introduse pe piaţă, prin apariţia noilor substanţe psihoactive.
 
România este o ţară de tranzit pentru majoritatea tipurilor de droguri, în cantităţi reduse, în special pentru heroină, cocaină, cannabis, rezină de cannabis şi droguri sintetice.
 
Traficul de heroină pe teritoriul României manifestă o constantă relativă de-a lungul timpului determinată de poziţia geografică a ţării noastre pe traseul Rutei Balcanice, folosit de grupările criminale pentru transportul heroinei de la locurile de producere a acesteia în Afganistan până la pieţele de desfacere din Europa Centrală şi de Vest, în special Olanda şi Marea Britanie.
 
România rămâne o rută alternativă utilizată de reţelele infracţionale organizate pentru introducerea în Europa, a cocainei ce provine din America de Sud.
 
Piaţa internă de desfacere a cocainei reprezintă un segment distinct în peisajul traficului şi consumului de droguri din ţara noastră prin prisma faptului că acesta este un drog scump, accesibil unei categorii de consumatori cu posibilităţi materiale ridicate. De asemenea, în ultima perioada, polițiștii au descoperit mai multe culturi de cannabis, indoor şi outdoor pe teritoriul României, culturi în apartamente, case, hale industriale dar şi plantaţii de cannabis, în aer liber, disimulate între culturi agricole.
 
Drogurile sintetice au cunoscut o diversificare pe piaţa din România în ultimii doi ani luând în considerare şi faptul că pe lângă cele clasice au apărut derivaţi cunoscuţi drept „designer drugs” (numite impropriu etnobotanice).
 
În ceea ce priveşte Noile Substanţe Psihoactive, s-a constatat o scădere a disponibilităţii acestora pe stradă sau prin intermediul unităţilor comerciale datorită reglementărilor intrate în vigoare şi a eficienţei activităţilor desfăşurate, în special în mediul on–line.
 
Rezultatele obţinute evidenţiază continuarea progreselor realizate în anii anteriori, iar aprecierile pe plan intern şi internaţional confirmă eficienţa mecanismelor de prevenire şi combatere implementate de structurile Poliţiei Române.

Ti-a placut articolul?

Comentarii