Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
23:07 20 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Procurorii DIICOT au făcut 14 percheziţii domiciliare

ro

22 Jul, 2016 14:01 1444 Marime text
Procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Tg. Mureş împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul  Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Tg. Mureş au efectuat un număr de 14 percheziţii domiciliare în cadrul unei acţiuni vizând  destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod Penal (968 acte materiale).

     În  cauză, există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2013-2016, pe raza municipiului Sighişoara  a acţionat un grup infracţional organizat, iniţiat şi constituit de către inculpatul Stoica Ciprian Panfil împreună cu alte persoane, activitatea infracţională constând în comercializarea, fie direct, fie prin intermediari, a diferite cantităţi de cannabis, contra sumei de 50-60 lei/gram, unor persoane, cele mai multe dintre acestea fiind minore.

    La data de 21.06.2016  la  solicitarea DIICOT – Serviciul Teritorial Tg. Mureş, Tribunalul Mureş a dispus arestarea preventivă a inculpatului Stoica Ciprian Panfil pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc în formă continuată, pe o perioadă de 30 de zile

    Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul de specialitate al IGPR – Direcţia de Operaţiuni Speciale – Serviciul de Operaţiuni Speciale Tg. Mureş şi Gruparea de Jandarmi Mobilă „Regele Ferdinand I” Tg. Mureş.

    Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii