Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
23:55 15 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Portretul polițistului. Cine l-a făcut și cu ce ocazie. Credeți că așa este?

ro

03 Jul, 2016 03:58 18186 Marime text
Comisarul șef Radu Dascălu, şeful Serviciului Criminalistic din IPJ Braşova ieșit la 30 iunie la pensie. Cunoscător fin al activității din poliție, aceasta a postat un portret al polițistului pe pagina sa de Facebook.

Pe care îl redăm integral.
 
Portretul polițistului
Un polițist trebuie să aibă câte ceva din toți oamenii.
Să fie un „păcătos” și un „sfânt”, un „vagabond” și un „zeu”. Să intre în locuri unde se comit toate păcatele lumii, dar să nu săvârșească nici unul.

Polițistul este cel mai căutat, dar și cel mai puțin dorit dintre oameni. Ființa stranie căreia i se spune „domnule” în față și „câine” pe la spate. Lui i se cere să fie atât de diplomat, încât să poată potoli o dispută între doi indivizi, lăsându-l pe fiecare dintre cei doi să creadă că a câștigat.
Dacă polițistul este îmbrăcat la „patru ace” va fi considerat „snob”, dacă nu, va fi un „șlampăt”. Dacă se poartă amabil este un „crai”, dacă nu, este un „necioplit”.

Polițistului i se cere să lupte cu doi tipi mult mai puternici ca el, dar fără să își șifoneze uniforma și fără să folosească forța. Dacă o încasează este un „fricos” și un „pămpălău”, iar dacă-i, scapă vreo palmă vreunui agresor, este o „brută” și un „criminal”.

Un polițist trebuie să „știe tot”, dar „să nu spună nimic”.
Lui i se cere să descopere o crimă pornind de la un amărât de fir de păr. Ba chiar, să afle numele vinovatului și locul în care se ascunde. Dacă îl descoperă pe ucigaș, înseamnă că a avut „un noroc chior”, dacă nu, este un „ageamiu”.

De multe ori polițistul trebuie să ia într-o secundă, o hotărâre pentru care un avocat experimentat ar trebui să cumpănească bine luni de-a rândul. Lui i se cere să fie „expert” în mânuirea armelor de foc, dar „să nu folosească prea multe cartușe pregătindu-se”. Atunci când trage, trebuie „să nimerească infractorul” dar fără a-i pricinui vreun rău și apoi să dea socoteală „de ce anume a tras”.

Polițistul trebuie să lucreze zi lumină pentru a descoperi un martor care „a văzut totul”, dar care refuză „să își amintească”.
El scormoneste în dosare și scrie rapoarte cu scopul de a stabili o „probă infailibilă” care, va fi însă distrusă sau compromisă de savanții săi confrați din justiție.

Dacă este avansat în funcție, înseamnă că a avut „pile”, undeva sus, dacă nu, este clar că „nu-i un bazat”. Polițistul trebuie să fie asistent social, preot, psiholog, diplomat şi moaşă comunală …un dur, dar și un genteleman.

Mai presus de toate, însă, i se cere să fie un geniu și să aiba o „viață de familie ireprosabilă“, până la adânci batrâneti. Asta, evident dacă din întâmplare, apucă să trăiască, până își vede copiii mari.
Acesta este succint, profilul unui om căruia cei pe care îi ajută, rareori, îi spun „prieten”.
Nu stiu cui apartine textul, dar ma regasesc in fiecare cuvant!
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii