Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:28 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Crimă înfiorătoare la Otopeni! O femeie a născut acasă și și-a incendiat bebelușul în sobă

ro

27 Jul, 2023 08:46 988 Marime text
Foto CU ROL ILUSTRATIV: ZIUA de ConstanțaLa data de 22 aprilie a.c., Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat de către un spital din București, cu privire la faptul că, la unitatea spitalicească respectivă a fost transportată de către un echipaj medical, o femeie, din Otopeni, în cauză fiind suspectată nașterea la domiciliu.

Potrivit IPJ Ilfov, la fața locului s-au deplasat polițiștii orașului Otopeni, ai Serviciului de Investigații Criminale Ilfov, criminalist și procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul lfov, iar, în cadrul activităților specifice desfășurate, au descoperit în soba dintr-o încăpere, cadavrul carbonizat al unui bebeluș. 

De asemenea, s-a deplasat la fața locului și medicul legist din cadrul Serviciul de Medicină Legală Ilfov, pentru efectuarea activităților din competență.

„În cauză, a fost deschis dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie în forma omorului, urmărirea penală fiind în competența exclusivă a procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov.

În urma probatoriului administrat, organele de urmărire penală au dispus, la data de 25 iulie a.c., reținerea, pentru 24 de ore, față de femeia de 41 de ani. Ulterior, aceasta a fost prezentată judecătorului de drepturi și libertăți, care a dispus, față de femeie, arestarea preventivă, pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie în forma omorului calificat, urmărirea penală fiind în competența exclusivă a procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov“ - au mai precizat reprezentanții IPJ Ilfov.

Citește și: 

Principalul suspect în cazul crimei din Mamaia, reținut de polițiști
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii