Universitatea „Ovidius” din Constanța. Conducătorii de doctorat din domeniul Teologie
Universitatea „Ovidius” din Constanța. Conducătorii de doctorat din domeniul Teologie
06 Jun, 2025 21:34
ZIUA de Constanta
243
Marime text



Într-un mediu academic în continuă evoluție, rolul conducătorului de doctorat rămâne esențial în formarea noii generații de cercetători și în consolidarea prestigiului științific al universităților. La Universitatea „Ovidius” din Constanța (UOC), conducătorii de doctorat sunt cadre didactice și cercetători de renume, validați de Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) și numiți oficial prin ordin al ministrului educației, în urma unei evaluări riguroase a activității academice și științifice.
Aceștia activează în cadrul Școlilor Doctorale ale UOC, acoperind o gamă largă de domenii – de la științe umaniste, teologie și matematică, până la medicină, știința sportului, inginerie, administrația afacerilor sau management. Fiecare dintre acești mentori contribuie nu doar la dezvoltarea cunoașterii, ci și la formarea unei comunități academice dinamice, capabile să răspundă provocărilor lumii contemporane.
În cadrul acestei serii de materiale, vom prezenta conducătorii de doctorat ai Universității „Ovidius” – domeniile lor de expertiză, direcțiile de cercetare, precum și contribuțiile semnificative la progresul științei și educației. Fie că vorbim despre filologie, medicină, teologie sau economie, acești profesori reprezintă pilonii excelenței academice la nivel doctoral.
Şcoala Doctorală de Teologie are ca misiune formarea specialiștilor în cercetarea teologică avansată, punând accent pe excelență academică și originalitatea tezelor de doctorat. Programul urmărește familiarizarea doctoranzilor cu limbajul și dialogul teologic actual, în context interreligios și interconfesional. Prin parteneriate și proiecte interdisciplinare, atât naționale, cât și internaționale, se promovează cercetarea fundamentală și aplicativă, dezvoltând competențe profesionale și transversale în domeniul Teologiei.
Vă prezentăm în rândurile de mai jos Directori ai Școlii Doctorale din domeniul Teologie:
Gheorghe Anghelescu, conducător de doctorat - Istoria filosofiei și patristică
Corneliu-Dragoș Bălan - Teologie Dogmatica
Acesta este directorul Departamentului de Teologie Biblică și Sistematică și conducător de doctorat. În anul 2204 a absolvit Seminarul Teologic Chesarie Episcopul din Buzăi. În anul 2006 a absolvit facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Ovidius din Constanța, departamentul Teologie Pastorală, iar după absolvirea facultății a urmat programul de master, specializarea Teologie Biblică și Sistematică. „Har și liberate în mântuirea omului” este titlul lucrării sale de doctorat, lucrare pe care a susținut-o în cadrul aceleiași Universități. Din 2012 până în 2018, a fost lector universitar, iar din 2018 până în prezent, Corneliu-Dragoș Bălan este conferențiar universitar: susține cursuri la disciplina Teologie dogmatică și simbolică, susținele uenle cursuri la masterat, coordonează licențe și disertații pe domeniul Teologie, este președinte sau secretar al comisiilor de admitere din cadrul Facultății UOC și este director de departament - Teologie Biblică și Sistemantică.
Nicolae Brânzea, conducător de doctorat - Dialog ecumenic și misiologie
Călina Gelu, conducător de doctorat– Misiologie
Între anii 1993 și 1997 a urmat cursurile Facultății de Teologie din cadrul Universității din Craiova, specializarea Teologie Pastorală. În perioada 1997–1998 a efectuat studii aprofundate la Universitatea din București. În septembrie 1998 a fost angajat prin concurs pe postul de preparator universitar. Între anii 2000 și 2006 a fost doctorand al Universității din București. În anii 2001, 2002 și 2007 a beneficiat de bursă doctorală la Facultatea de Teologie și Științe Religioase a Universității din Lausanne, Elveția. Între 1998 și 2003 a urmat cursurile Facultății de Drept și Administrație „Nicolae Titulescu” din cadrul Universității din Craiova, specializarea Științe Juridice. În anul 2006 a susținut teza de doctorat cu titlul „Relația dintre Biserică și stat” în cadrul Universității din București. În anul 2012 a obținut titlul de conferențiar.
Începând cu anul 2023 deține funcția de profesor universitar doctor la Universitatea „Ovidius” din Constanța.
Claudiu Cotan, conducător de doctorat - Istoria Bisericii
În anul 1989 a absolvit Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova. În 1993 a absolvit Facultatea de Teologie din cadrul Universității din București, iar în 1994 a finalizat studiile la Facultatea de Istorie, specializarea Istorie, tot în cadrul Universității din București. În anul 2001 a urmat Școala Doctorală de Teologie, obținând titlul științific de Doctor în domeniul Teologie. În 2011 a obținut și titlul științific de Doctor în domeniul Istorie, în cadrul aceleiași universități.
Între anii 1995 și 1998 a fost preparator universitar, iar între 1998 și 1999 a ocupat funcția de inspector patriarhal. În perioada 1999–2005 a fost profesor titular, iar între 2002 și 2003 a activat ca profesor metodist. Între 2005 și 2009 a fost lector universitar, susținând cursuri și seminarii la disciplinele: Istoria Bisericească a Bisericii Ortodoxe Române și Patrologie, precum și coordonând lucrări de licență în domeniul Teologie, în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității „Ovidius” din Constanța.
Din anul 2009 până în 2021 a fost conferențiar universitar la Universitatea „Ovidius” din Constanța, iar din 2001 până în prezent deține funcția de Director al Școlii Doctorale de Teologie din cadrul aceleiași instituții.
Nicolae Dură, conducător de doctorat – Drept canonic
Între anii 1994 și 1999 a obținut titlul de Doctor în Drept Canonic. În perioada 1969–1971 a obținut titlul de Doctor în Teologie la Institutul Teologic de Grad Universitar din București, după ce, între 1964 și 1969, a absolvit studiile de licență în Teologie. Între 2004 și 2008 a ocupat funcția de prodecan al Facultății de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța. În perioada 2008–2012 a fost prorector cu relații interuniversitare și studenți străini la aceeași universitate.
Din aprilie 2012 până în prezent este profesor asociat (Profesor Emerit) la Universitatea „Ovidius” din Constanța și membru titular al Academiei Oamenilor de Știință din România.
Ionuț Holobeanu, conducător de doctorat – Bizantinologie
În perioada 2005–2006 a urmat cursuri postdoctorale la Universitatea din Atena, Facultatea de Teologie, Grecia. În anul 2004 a obținut titlul de doctor în Teologie la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, cu teza Monahismul în Dobrogea de la origini până în zilele noastre, în cadrul specializării Istoria Bisericii Ortodoxe Române.
În 1997 a finalizat studiile aprofundate în Teologie la Universitatea din București, Facultatea de Teologie, susținând lucrarea Sud-vestul Dobrogei în secolele IV–XIV d.Hr., în domeniul Istorie și Tradiție. În 1996 a obținut diploma de licență în Teologie, tot la Universitatea din București, cu o teză având ca temă Episcopia Constanței (1923–1950), în cadrul specializării Istoria Bisericească și Teologie Ortodoxă. În anul 1992 a absolvit cursurile liceale la Grupul Școlar Industrial „Energetic” din Constanța.
Între anii 1998 – 2004 a fost asistent universitar, iar din 2004 până în 2020 a fost lector universitar. Din 2020 până în prezent este conferențiar universitare la Universitatea Ovidius din Constanța.
Gheorghe Istodor, conducător de doctorat - Misiologie și ecumenism
În perioada 1990–1994 a urmat studiile de licență în Teologie la Universitatea din București, Facultatea de Teologie Ortodoxă, iar între anii 1996 și 2004 a urmat studii doctorale în domeniul Teologiei, în cadrul Universității din București – Facultatea de Teologie Ortodoxă, precum și la Universitatea „Ovidius” din Constanța – Facultatea de Teologie Ortodoxă. În 2005 a urmat doctoratul în cadrul Universității „Ovidius” din Constanța.
Din 20004 până în prezent a ocupat mai multe funcții în cadrul aceleiași Universități, precum: director de departament, șef de catedră, conferențiar, lector. Din 2010 până în prezent este profesor conducător de doctorat, Universitatea „Ovidius” din Constanța.
Cristian-Vasile Petcu, conducător de doctorat - Drept canonic
Cristian-Vasile Petcu a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea Craiova, în anul 1997 și a urmat un master în Teologie, în cadrul Universității Valahia Târgovişte, între anii 2000 – 2001.
În 2005 a absolvit un program de master în Științe Economice, cu specializarea Management, în cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște. În anul 2008 a obținut titlul de Doctor în Istorie, specializarea Istorie contemporană universală. În anul 2010 a obținut titlul de Doctor în Teologie, cu specializarea Drept canonic, în cadrul Universității din Craiova.
Între anii 1998 și 2008 a ocupat funcția de asistent universitar la Universitatea „Valahia” din Târgoviște, în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă. În perioada 2008 – februarie 2022 a fost lector universitar la aceeași instituție și facultate. Între 2011 și 2016 a activat ca și cadru didactic universitar asociat la Universitatea din Craiova, în cadrul Facultății de Teologie. În perioada februarie – septembrie 2017 a fost cadru didactic asociat la Universitatea din Craiova, Facultatea de Litere.
Între octombrie 2021 și februarie 2022 a fost cadru didactic universitar asociat la Universitatea „Ovidius” din Constanța, Facultatea de Teologie. Din februarie 2022 până în prezent deține funcția de conferențiar universitar la Facultatea de Teologie din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța. Începând cu luna noiembrie 2023 este conferențiar universitar doctor, atestat cu abilitare în domeniul studiilor universitare de doctorat – Teologie, specializarea Drept Canonic, în cadrul aceleiași universități.
Teodosie Petrescu, conducător de doctorat - Noul Testament
Între anii 1976 și 1980 a obținut diploma de licență în Teologie la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”.
În anul 1999 a obținut titlul de Doctor în Teologie, în cadrul aceleiași facultăți, cu teza Cartea Psalmilor și importanța ei în viața pastoral-misionară a Bisericii. La data de 8 aprilie 2001 a fost numit Arhiepiscop al Tomisului, funcție pe care o deține și în prezent. Între anii 1994 și 2001 a ocupat funcția de Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. În anul 2005 a devenit Doctor în Muzică, susținând teza Sfânta Scriptură în muzică și muzica în Sfânta Scriptură, în cadrul Universității Naționale de Muzică din București.
În perioada aprilie 2012 – iulie 2014 a ocupat funcția de Prorector pentru Relații Internaționale și Studenți Străini la Universitatea „Ovidius” din Constanța. Între septembrie 2002 și martie 2012 a fost Decan al Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei” din cadrul Universității „Ovidius”. Din aprilie 2002 până în prezent activează ca profesor universitar la Universitatea „Ovidius” din Constanța.
George-Daniel Petrov, conducător de doctorat - Teologie Dogmatică
Între anii 2002 și 2007 a urmat cursurile Seminarului Liceal Ortodox „Sfântul Apostol Andrei și Sfântul Ioan Casian” din Tulcea, obținând diploma de bacalaureat. În perioada 2007–2011 a urmat studiile de licență în Teologie, specializarea Teologie Pastorală, la Facultatea de Teologie a Universității „Ovidius” din Constanța. Între 2011 și 2013 a absolvit programul de master în Teologie Ortodoxă, în cadrul aceleiași facultăți.
În perioada 2014–2017 a urmat studiile doctorale în Teologie Ortodoxă la Universitatea „Ovidius” din Constanța, în cadrul Școlii Doctorale a Facultății de Teologie, obținând titlul de Doctor în Teologie. Între anii 2012 și 2018 a slujit ca diacon la Parohia „Schimbarea la Față” din Tulcea. Din anul 2018 până în prezent este preot la Parohia cu hramul „Sfântul Spiridon” din Constanța. În perioada 18 februarie – 27 iulie 2019 a activat ca asistent asociat la Universitatea „Ovidius” din Constanța, în cadrul Catedrei de Teologie Biblică și Sistematică. Între 1 octombrie 2019 și 31 ianuarie 2022 a fost lector asociat în cadrul aceleiași universități.
În paralel, între 1 martie 2018 și 30 septembrie 2019, a deținut funcția de inspector cultural – patrimoniu. Începând cu 1 februarie 2022 este conferențiar universitar titular la Universitatea „Ovidius” din Constanța, Facultatea de Teologie, în cadrul Departamentului de Teologie Biblică și Sistematică, unde predă disciplina Dogmatică.
De asemenea, din 1 octombrie 2019 ocupă funcția de consilier eparhial în cadrul Departamentului Cultural și Comunicații Media al Arhiepiscopiei Tomisului. Începând cu 1 noiembrie 2023 este membru în Consiliul Departamentului de Teologie Biblică și Sistematică al Facultății de Teologie, Universitatea „Ovidius” din Constanța.
Din 1 iunie 2024 a devenit conducător de doctorat în cadrul Școlii Doctorale de Teologie a Universității „Ovidius” din Constanța. Începând cu 15 septembrie 2024 este membru în subcomisia de Scientometrie a Consiliului de Evaluare Academică al CSUD, Universitatea „Ovidius” din Constanța.
Nicușor Tucă, Director de departament (Departamentului de Teologie Practică) și conducător de doctorat - Teologie liturgică. Artă creștină. Teologie Pastorală
Între anii 1990 și 1994 a urmat studiile de licență în Teologie la Universitatea din București. În anul 1996 a absolvit programul de master tot în cadrul Universității din București. În perioada 2001–2006 a urmat studii doctorale și postdoctorale în Teologie la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Aristotel” dinTesalonic, Grecia. Între anii 1996 și 2003 a obținut titlul de Doctor în Teologie la Universitatea din București, cu teza „Hristologia reflectată în imnografia ortodoxă”. Între anii 1996 și 1998 a fost preparator universitar la Universitatea „Ovidius” din Constanța. Perioada 1998–2003 a lucrat ca asistent universitar titular și lector asociat la aceeași universitate.
Din anul 2014 până în prezent activează ca lector universitar și profesor universitar la Universitatea „Ovidius” din Constanța.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Universitatea „Ovidius” din Constanța. Conducătorii de doctorat din domeniul Biologie
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii