Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
04:55 19 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Prejudiciu de 35 de milioane de euro Percheziţii de amploare

ro

06 May, 2015 07:14 1410 Marime text
 
În această dimineaţă, Poliţia Română efectuează 24 de percheziţii domiciliare în Bucureşti şi judeţul Ilfov, pentru destructurarea unor reţele specializate în evaziune fiscală în domeniul prestării de servicii de monitorizare prin GPS şi IT.

Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu sprijinul celor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov, efectuează 24 de percheziţii domiciliare, în municipiul Bucureşti şi în judeţul Ilfov, pentru destructurarea a două reţele infracţionale specializate în evaziune fiscală în domeniul prestării de servicii de monitorizare prin GPS şi IT.

La acţiune participă 80 de polițiști de investigare a criminalităţii economice, 2 echipaje de intervenţie de la Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi un specialist criminalist.

Activităţile sunt desfăşurate în cadrul unui dosar penal instrumentat de polițiști sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Din cercetări a reieşit că, în circuitele infracţionale sunt implicate 2 mari companii care desfăşoară activităţi în domeniile vizate, care s-ar fi sustras de la plata taxelor şi impozitelor către bugetul de stat, prin evidenţierea unor operaţiuni comerciale fictive cu alte 6 societăţi comerciale din România şi 3 firme străine.

În acest mod, în perioada 2008-2012, bugetul consolidat al statului a fost prejudiciat cu aproximativ 35 de milioane de euro.

Vor fi puse în aplicare 12 mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse la audieri şi dispunerea măsurilor legale.

Suportul de specialitate este asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii