Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:28 20 04 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FOTO Suspect de trafic de droguri, prins în flagrant la Constanța! Individul a ajuns după gratii

ro

20 Apr, 2026 18:09 209 Marime text
Foto: IPJ ConstanțaPolițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Constanța, Biroul de Combatere a Traficului de Droguri, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 24 de ani,  cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc.

Potrivit IPJ Constanța, în seara de 16 aprilie 2026, persoana în cauză a fost prinsă în flagrant delict, de către un echipaj al Grupării Mobile de Jandarmi Constanța, în municipiul Constanța, în timp ce ar fi deținut asupra sa, pentru comercializare prin metoda „dead drop”, 13 pachete conținând 90 de grame de canabis și aproximativ 20 de grame de „cristal”.

Ulterior, au fost descoperite patru locații, toate în municipiul Constanța, în care persoana în cauză ar fi amplasat punguțe conținând canabis, în cantitate de 100 de grame.

De asemenea, din locuința acesteia, au fost ridicate alte cantități de droguri de risc și mare risc, respectiv 230 de grame de canabis și 7 grame 3-CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal, porționate și ambalate pentru vânzare.

La data de 17 aprilie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Constanța, Biroul de Combatere a Traficului de Droguri au dispus reținerea persoanei în cauză.

La data de 18 aprilie 2026, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța a dispus arestarea preventivă a acesteia, pentru 30 de zile“ - conform IPJ Constanța. 


Acțiunea a fost realizată cu suportul jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Constanța.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție“ - mai transmite IPj Constanța

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii