VIDEO. Peste 20 de percheziții în județul Constanța, într-un dosar penal de braconaj, furt și tăinuire
VIDEO. Peste 20 de percheziții în județul Constanța, într-un dosar penal de braconaj, furt și tăinuire
03 Apr, 2026 15:16
ZIUA de Constanta
304
Marime text
304
Marime text

Astăzi, 3 aprilie, polițiștii Serviciului Siguranță Transporturi Constanța, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova, au pus în aplicare 22 de mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de braconaj, furt și tăinuire.
Potrivit unui comunicat al Poliției, descinderile, care vizează peste 10 persoane, au avut loc în localitățile Seimeni, Dunărea, Topalu, Capidava și Hârșova.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 5 aparate electronice impovizate de pescuit, 97 de plase din nailon, 25 de plase din fir textil, 23 de vintire, 4 prostovoale, 9 motoare de ambarcațiuni, două arme neletale, supuse autorizării, două unități de muniție (diaboluri) și 4 recipiente în care se aflau 160 de litri de lichid cu specific și miros de combustibil.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Ordine și Siguranță Publică, Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciul Criminalist Constanța, Poliției municipiului Medgidia și Poliției orașului Hârșova - Inspectoratul de Poliție Județean Constanța, precum și cel al jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


