Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:15 23 04 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oficial de la IPJ Constanța despre cazul fetiței de un an și nouă luni decedată în drum spre spital

ro

23 Apr, 2026 17:23 595 Marime text
Astăzi, în jurul orei 11.00, polițiști din cadrul Poliției orașului Murfatlar au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că o minoră ar fi decedat.

Potrivit IPJ Constanța, deplasați la fața locului, polițiștii au identificat o fetiță, de 1 an și 9 luni, care se afla decedată într-o ambulanță.

Din primele cercetări la fața locului a reieșit faptul că, în această dimineață, minora s-ar fi simțit rău, moment în care mama acesteia ar fi decis să o transporte cu autoturismul personal, din localitatea Valu lui Traian, la medicul de familie din municipiul Constanța.

Pe drum, starea fetiței s-ar fi agravat, astfel că mama a apelat numărul unic pentru apeluri de urgență 112, solicitând o ambulanță, cu care s-a întâlnit pe DN 3, iar echipajul medical a început manevrele de resuscitare, din nefericire fără rezultat.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la morgă pentru efectuarea autopsiei, în vederea stabilirii cauzei decesului“ - conform IPJ Constanța


În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de către polițiști pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii