Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
08:34 21 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Noi cazuri de înşelăciune prin "Metoda Accidentul". Ce prejudicii au creat inculpaţii

ro

15 Nov, 2017 11:46 468 Marime text
Urmare a cercetărilor în cazul comiterii unor infracțiuni de înșelăciune prin ,,Metoda Accidentul”, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța au identificat un tânăr, de 19 de ani, din municipiul Galați, bănuit de comiterea faptelor.
 
Astfel, în intervalul ianuarie-martie a.c., tânărul în cauză s-a deplasat în repetate rânduri, din municipiul Galați în municipiul Constanța, de unde ar fi ridicat sume de bani, de la trei femei și trei bărbați, cu vâste cuprinse între 61 și 83 de  ani, domiciliați pe raza municipiului Constanța, creând un prejudiciu total de 74.000 de lei.
 
Minorul în cauză execută în prezent o măsură educativă în cadrul Centrului Educativ Târgu Ocna, din județul Bacău.
 
Totodată, urmare a cercetărilor în cazul comiterii unor alte infracțiuni de înșelăciune prin ,,Metoda Accidentul”, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța  au identificat o femeie, de 25 de ani și un bărbat, de 35 de ani, ambii din municipiul Medgidia, bănuiți de comiterea faptelor.
 
Astfel, în intervalul iulie-august a.c., femeia în cauză, alături de o minoră, de 14 ani, din orașul Hârșova, au constituit un grup infracțional organizat, alături de bărbatul de 35 de ani, care execută în prezent o pedeapsă privativă de libertate în Peniteciarul Tulcea.
 
Membrii grupului infracțional au inșelat două femei și doi bărbați, cu vârste cuprinse între 63 și 84 de ani, domiciliați pe raza municipiului Constanța, creând un prejudiciu total de 35.500 de lei.
 
În ambele cauze, polițiștii constănțeni au beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale și al Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor Constanța.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii