Portrete
Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea
07:49 09 12 2016 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Nedepunerea situaţiilor financiare anuale poate atrage dizolvarea firmelor

ro

20 Oct, 2016 12:11 710 Marime text
Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi aduce la cunoştinţa contribuabililor că termenul legal pentru depunerea situaţiilor financiare anuale aferente anului 2015 a fost 30 mai 2016. Totodată, în situaţia în care firmele nu au desfăşurat activitate de la înfiinţare şi până la 31 decembrie 2015, acestea trebuie să depună o declaraţie de inactivitate în format electronic, cu ajutorul programului de asistenţă pus la dispoziţia entităţilor de către ANAF.
 
Situaţiile financiare trebuie depuse în trei tipuri de situaţii, astfel:
  • microentităţile depun bilanţul prescurtat şi contul prescurtat de profit şi pierdere;
  • entităţile mici depun bilanţul prescurtat, contul de profit şi pierdere şi notele explicative la situaţiile financiare anuale;
  • entităţile mijlocii şi mari depun bilanţul, contul de profit şi pierdere, situaţia modificărilor capitalului propriu, situaţia fluxurilor de trezorerie şi notele explicative la situaţiile financiare anuale.
 
Nerespectarea  reglementărilor emise de MFP cu privire la întocmirea, semnarea şi depunerea în termenul legal la unităţile fiscale teritoriale a situaţiilor financiare anuale constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă, prevăzută la art.42 din Legea contabilităţii nr.82/1991. Mai precis, pentru nedepunerea în termenul legal a situaţiilor financiare anuale, amenda este cuprinsă între 300 şi 1.000 lei, dacă perioada de întârziere este cuprinsă între una şi 15 zile lucrătoare.
 
În schimb, dacă perioada de întârziere este cuprinsă între 16 şi 30 de zile lucrătoare, amenda variază între 1.000 şi 3.000 lei, în timp ce, dacă perioada de întârziere depăşeşte 30 de zile lucrătoare, contribuabilii pot plăti până la 4.500 lei, dar nu mai puţin de 1.500 lei.
De asemenea, pentru neîntocmirea şi nesemnarea situaţiilor financiare anuale, amenda este cuprinsă între 2.000 şi 3.000 lei.
 
Legea nr.152/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul înregistrării în Registrul comerţului a modificat, printre alte documente, şi Legea societăţilor comerciale nr.31/1990. Astfel, noua reglementare prevede, la art.237, faptul că, atunci când situaţiile financiare se depun cu o întârziere mai mare de 60 de zile lucrătoare, orice  persoană interesată sau Registrul comerţului poate cere tribunalului dizolvarea societăţii.
 
Termenul de 60 de zile lucrătoare s-a împlinit la data de 24 august 2016, astfel încât firmele ce au depus situaţiile financiare anuale pentru anul 2015 după această dată riscă să se regăsească pe lista societăţilor pentru care Registrul comerţului urmează să formuleze acţiuni de dizolvare. De altfel, o astfel de listă trebuie afişată pe pagina de internet a instituţiei sau pe portalul de servicii online cu cel puţin 15 zile calendaristice înainte şi se transmite organului fiscal.     
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii