Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
07:58 28 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Mihai Meşu nu îşi pierde speranţa. O metodă revoluţionară ar putea să îi schimbe viaţa

ro

12 Apr, 2015 09:13 737 Marime text
Mihai Neşu se află în Bucureşti, pentru recuperare. Recent, acesta a aflat că o minune este posibilă. Cu ajutorul medicului Ion Alexie, stabilit în SUA, fostul internaţional ar putea intra într-un program destinat oamenilor care suferă de afecţiuni asemănătoare.

Americanii de la “Invivo Therapeutics” au reuşit să obţină rezultate în tentativa de a vindeca bolnavi cu leziuni acute la măduva spinării. Testele au fost pozitive la rozătoare paralizate, iar apoi la oameni. De anul trecut, specialiştii de peste Ocean au început să trateze oficial persoane care au suferit accidente recente. Planul medicilor din SUA îi cuprinde şi pe bolnavii cronici, categorie în care se încadrează Neşu. Doctorul Alexie a discutat cu un reprezentat al companiei Invivo Therapeutics săptămâna trecută. Actualmente, procedura chirurgicală se efectuează în câteva centre specializate de neurochirurgie din SUA, iar în viitor vor fi deschise noi astfel de sedii, informează libertatea.ro.

Când va fi posibil, doctorul Alexie va încerca să-l califice pe Mihai Neşu pentru a participa la studiile ce se vor efectua. Doctorul Alexie, specialist în boli infecţioase şi medicină internă, a discutat cu Mihai despre această şansă neaşteptată şi a primit acordul pacientului.
Pe 10 mai se împlinesc 4 ani de când Mihai Neşu a suferit un îngrozitor accident pe terenul de fotbal şi a rămas paralizat.


 

Ti-a placut articolul?

Comentarii