Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
22:36 27 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Istoria românilor Ultimele clipe ale regelui Carol I

ro

26 Sep, 2015 18:09 655 Marime text
După ce la Consiliul de Coroană din vara lui 1914 s-a hotărât neutralitatea, regele, conform mărturiei lui I.G. Duca ”stătea închis în cabinetul său de lucru și nu vedea pe nimeni. Pe noi, miniștrii, nu ne mai chema. De la Consiliul de Coroană și până la moartea lui n-a primit decât pe acei dintre care au cerut anume să-i vorbească”.

Suferind de ficat, slăbise mult, puterea îi scăzuse, astfel că a renunțat la plimbările zilnice prin pădurea din preajma Peleșului. În timpul crizelor se chircea de durere, dar nu se văita, pentru a nu fi auzit de cei din jur. În acele împrejurări dramatice, Ion. I.C. Brătianu îl vizita adesea, avea discuții cu suveranul, căuta să-i aline suferința fizică și morală, să-l protejeze de atacurile virulente ale antantiștilor. Cu tactul și inteligența sa, președintele Consiliului de Miniștri l-a convins pe Carol de utilitatea unei convenții cu Rusia. La 18 septembrie 1914 a fost semnată la Petrograd, Convenția secretă între Rusia și România, prin care în schimbul ”neutralității binevoitoare față de Rusia”, aceasta se angaja ”să recunoască dreptul României de a anexa provinciile aparținând Austro-Ungariei a căror populație este românească”. A fost ultimul act politic major al domniei lui Carol I, deoarece, peste nouă zile, regele a încetat din viață. I.G. Duca nota: ”În dimineaţa de 27 Septembrie 1914 dormeam încă adânc când mă deşteptă telefonul. Suna îndelung şi cu vădită enervare. Ce s-o mai fi întâmplat? Alerg la aparat. “Dl. Prim Ministru vă roagă să poftiţi imediat la dânsul, Majestatea Sa Regele a murit subit.”

Primul meu sentiment a fost de uşurare, soarta a dezlegat ceea ce noi nu puteam dezlega. Iată ieşirea aşteptată şi zadarnic căutată! A găsit-o bătrânul suveran părăsind scena pe care piesa nu se mai putea juca cu el, a găsit-o nu retrăgându-se de pe tron, ci retragându-se de pe lumea aceasta. Mai apoi, cuprinzându-mă simţăminte mai omeneşti, mi-am mărturisit păcatul. M-am gândit la lunga lui domnie ce sfârşea într-o aşa de tragică luptă sufletească, m-am gândit la omul care adormise pentru veci, la însuşirile lui, la binele pe care l-a făcut, la binele pe care a vrut să-l facă. La tot ce opera lui reprezenta în evoluţiunea poporului nostru, iar mintea mea i-a adus dreptul, cuvenitul şi cuviinciosul prinos de recunoştinţă.Am plecat repede la Brătianu. Dânsul era afectat, îl cunoscuse prea de mult timp şi prea îndeaproape pe Regele Carol ca să nu resimtă în ceasul despărţirii supreme o legitimă emoţiune. Când mai mulţi colegi i-au spus că moartea Suveranului simplifica greutăţile politice în mijlocul cărora ţara se svârcolea, a protestat şi nu ştiu de era sincer. De la el am aflat amănuntele morţii. În ajun, Regele fusese excepţional de ager şi bine dispus, îl primise pe Virgil Arion într-o lungă audienţă şi se culcase voios. Pe la 5 dimineaţa se trezise plângându-se că nu poate respira. Regina Elisabeta a sunat după ajutor şi a trimis în grabă să cheme pe Dr. Mamulea. După câteva minute Suveranul a oftat din greu de două trei ori şi a aplecat uşor capul. Regina a crezut că doarme. Carol I de Hohenzollern Sigmaringen, primul Rege al României, îşi dăduse însă după 48 de ani de rodnică domnie obştescul sfârşit. Frământările sufleteşti ale ultimelor luni fuseseră peste puterile organismului său îmbătrânit, ele l-au omorât. Când Doctorul Mamulea a sosit nu a putut face altceva decât să constate încetarea din viaţă şi să vestească familia regală şi guvernul. ”Prin moartea sa, regele scăpa de chinurile pe care le îndurase în ultimele luni. ”Ți-a fost credincios până la moarte”. telegrafia regina Elisabeta împăratului Wilhelm al II-lea, în acele zile grele pentru ea.Ottokar Czernin, ministrul Austro-Ungariei la București afirma: ”Regele Carol a murit de război. Ultimele săptămâni au fost o tortură pentru bătrânul domnitor, căci el primea comunicările pe care eu i le adresam, ca pe niște lovituri de bici. Eu primisem însărcinarea să încerc totul, pentru a obține imediata cooperare a României, și a trebuit să merg atât de departe, încât să-i amintesc faptul că un cuvânt dat nu îngăduie nicio șovăire, că un tratat este un tratat și că onoarea îi poruncește să tragă sabia. Mi-aduc aminte de o scenă literalmente emoționantă, când bătrânul rege, plângând atât de tare, se prăbuși pe biroul său și încercă, cu mâinile tremurânde, să-și smulgă de la gât ordinul ”Pour le Merite” (cea mai înaltă decorație prusiană, creată de Frederic cel Mare, primită de Carol ca ofițer german în 1864), pe care o purta în permanență. Pot spune, fără nicio exagerare, că l-am văzut prăbușindu-se zi de zi, sub aceste continue lovituri de măciucă și că excitarea sufletească în care trăia, i-a scurtat, desigur, zilele.”

Bilanțul domniei

O privire obiectivă asupra perioadei 1866-1914, ne conduce la concluzia că cei 48 de ani de domnie ai lui Carol I au marcat o etapă de mari progrese în plan demografic, economic, social, administrativ, politic și cultural. În 1866 România avea 4.115.818 de locuitori, iar în 1914, 7.771.341. Dintr-un stat vasal Imperiului Otoman, România a ajuns un stat independent și respectabil în Europa, dorit de ambele tabere aflate în conflict, începând din iulie 1914. Prin reformele înfăptuite, România intrase într-un ritm rapid de dezvoltare economică. Dintr-o țară aproape fără industrie ajunsese să dispună de cele mai mari și mai performante rafinării din Europa. Dintr-un stat fără monedă națională, avea după 1900, una dintre cele mai puternice valute de pe continent. Sistemul de guvernare stabilit prin Constituția din 1866, una dintre cele mai liberale ale vremii, și-a dovedit viabilitatea. Monarhia devenise o realitate intrată în conștiința publică.

Sursa: www.istorie-pe-scurt.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii