Angajații contestă concedierile Bătălia din instanță cu CT BUS continuă! Judecătorii vor analiza două cereri de ordonanță președințială la finalul lunii aprilie
Angajații contestă concedierile: Bătălia din instanță cu CT BUS continuă! Judecătorii vor analiza două
11 Apr, 2026 19:53
ZIUA de Constanta
211
Marime text
211
Marime text

Litigiul de muncă dintre Holban Liviu Bogdan și Câmpeanu Lavinia Daniela, pe de o parte, și operatorul de transport public CT BUS SA, pe de altă parte, continuă pe rolul instanțelor. La data de 9 aprilie 2026 au fost înregistrate apelurile în ambele cauze (dosarele nr. 1412/118/2026* și 1410/118/2026*) la Curtea de Apel Constanța. Viitorul termen de judecată, în cazul celor două litigii, a fost stabilit pentru date de 27 aprilie 2026.
Reclamanții solicită în instanță, pe calea ordonanței președințiale, obligarea CT BUS SA să nu dispună concedierea lor până la soluționarea definitivă a procesului privind reorganizarea societății. Această procedură are caracter excepțional și este utilizată în situații urgente, în care se invocă riscul producerii unor prejudicii iminente și greu de reparat asupra angajaților sau patrimoniului.
Potrivit ReJust, reclamanții cer instanței să oblige CT BUS S.A. să nu îi concedieze până când se termină definitiv procesul în care contestă reorganizarea firmei.
Ei spun că reorganizarea a fost decisă printr-o hotărâre a Consiliului Local din decembrie 2025, care a redus numărul de angajați – au fost desființate 26 de posturi ocupate și 30 vacante.
Printre posturile eliminate se află și două din departamentul de achiziții, unde lucrau reclamanții, astfel că acel compartiment a fost redus de la cinci la trei angajați.
Acțiunile în instanță au fost înregistrate inițial la Tribunalul Constanța, în data de 12 martie 2026.
Dosarul nr. 1412/118/2026 – Holban Liviu Bogdan*
În ședința din 6 aprilie 2026, instanța a respins ca inadmisibilă cererea de emitere a unei ordonanțe președințiale formulată de reclamant împotriva CT Bus SA, precum și în contradictoriu cu intervenienții accesorii – Primarul Municipiului Constanța, Consiliul Local și Municipiul Constanța prin primar. Totodată, judecătorii au admis cererea de intervenție accesorie în favoarea pârâtei și au respins solicitarea reclamantului privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Solutia pe scurt: Dosar nr.1412/118/2026* Hot: Respinge cererea de emitere a unei ordonan?e pre?edin?iale formulată de reclamantul Holban Liviu-Bogdan în contradictoriu cu pârâta CT Bus S.A. ?i cu intervenien?ii accesorii Primarul Municipiului Constan?a, Consiliul Local al Municipiului Constan?a ?i Municipiul Constan?a prin Primar, ca inadmisibilă. Admite cererea de interven?ie accesorie în favoarea pârâtei, formulată de intervenien?ii accesorii Primarul Municipiului Constan?a, Consiliul Local al Municipiului Constan?a ?i Municipiul Constan?a prin Primar. Respinge cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronun?are. Cererea de apel se depune la Tribunalul Constanţa. Pronunţată astăzi, 06.04.2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Document: Hotarâre 938/2026 06.04.2026
Dosarul nr. 1410/118/2026 – Câmpeanu Lavinia Daniela*
În cauza similară, soluționată la 1 aprilie 2026, Tribunalul Constanța a respins excepția lipsei de interes invocată de pârâtă, însă a considerat inadmisibile cererile conexate formulate de reclamantă, având ca obiect ordonanța președințială.
Solutia pe scurt: Respinge excepţia lipsei de interes, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată. Respinge ca inadmisibile cererile conexate formulate de reclamanta Câmpeanu Lavinia Daniela, CNP ... cu domiciliul procesual ales în ..., în contradictoriu cu CT Bus S.A., cu sediul în ..., având ca obiect ordonanţă preşedinţială. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Constanţa. Pronunţată azi, 01.04.2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Document: Hotarâre 860/2026 01.04.2026
Acestora li se adaugă și dosarul nr. 1400/118/2026, formând un blocaj legal fără precedent care vizează atât legalitatea hotărârilor de consiliu/administrație, cât și protecția personalului împotriva posibilelor disponibilizări sau retrogradări.
În timp ce conducerea CT BUS și Primăria susțin că reorganizarea este vitală pentru eficientizarea transportului în comun și optimizarea traseelor, petenții, reprezentați de avocatul Dragoș Sarivan, avertizează asupra unor vicii de procedură statutare.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Zi decisivă la Tribunalul Constanța pentru reorganizarea CT BUS. Magistrații analizează astăzi prima ordonanță președințială
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


