Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
01:13 26 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

UPDATE - Fraţii Becali, Borcea şi judecătoarea Terceanu trimişi în judecată în dosarul „Transferuri fotbalişti”

ro

05 Feb, 2016 13:32 1126 Marime text
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată a inculpaților:
 
TERCEANU GEANINA (fostă Teodorovici Geanina), judecător în cadrul Tribunalului București,  aflată în arest la domiciliu, sub aspectul infracțiunii de luare de mită,
BECALI IOAN, impresar sportiv, la data faptei (aflat în executarea unei pedepse cu închisoarea), la acest moment procesual fără măsuri preventive în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, ,
BECALI VICTOR, impresar sportiv, la data faptei (aflat în executarea unei pedepse cu închisoarea), la acest moment procesual fără măsuri preventive în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită,
BORCEA CRISTIAN, președinte executiv al Clubului de fotbal „Dinamo”, la data faptei (aflat în executarea unei pedepse cu închisoarea), fără măsuri preventive în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită,
IORGOVAN GEORGE-ANTONIE, avocat, fără măsuri preventive în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă,
PETRE DANIEL COSTEL, avocat, fără măsuri preventive în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: în cursul lunii februarie 2009,  inculpatei Terceanu Geanina, în calitate de judecător în cadrul Tribunalului București, i-a fost repartizat spre judecare un dosar penal cunoscut în spațiul public sub numele de „Dosarul transferurilor de fotbaliști”, cauză în care inculpații Becali Ioan, Becali Victor și Borcea Cristian, alături de alți inculpați, fuseseră trimiși în judecată pentru comiterea unor infracțiuni de înșelăciune și de evaziune fiscală.
La data de 3 aprilie 2012, inculpata Terceanu Geanina a pronunțat în dosarul respectiv o hotărâre de achitare față de toți inculpații trimiși în judecată și pentru toate infracțiunile reținute în sarcina acestora, achitare pronunțată în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. a din Codul de procedură penală din anul 1968 („fapta nu există”).
 
Potrivit rechizitoriului, pentru a pronunța această soluție de achitare – inculpata Terceanu Geanina a primit, în intervalul aprilie 2009 – mai 2012, o sumă totală de 195.000 de euro.
 
Din acest total,  suma de 185.000 de euro a fost dată inculpatei Terceanu Geanina de către inculpaţii Becali Ioan şi Becali Victor (cei doi fiind fraţi), iar suma de 10.000 de euro a fost dată inculpatei Terceanu Geanina de către inculpatul Borcea Cristian.
 
În cursul anului 2009, o parte din banii primiți în modalitatea de mai sus, respectiv  56.000 de euro, au fost folosiți de inculpata Terceanu Geanina la achiziționarea unei locuințe (al cărei preţ total a fost de  93.000 euro).
 
Ulterior, la data de 12 noiembrie 2012, hotărârea de achitare pronunțată de către inculpata Terceanu Geanina a fost desființată printr-o decizie penală a Curții de Apel București – Secția a II-a Penală, instanța de control judiciar pronunțând condamnarea inculpaților la pedepse privative de libertate.
 
La data de 08 decembrie 2015, fiind audiat în calitate de martor în prezenta cauză, în legătură cu infracţiunile de corupţie comise de către Terceanu Geanina şi Borcea Cristian, inculpatul Iorgovan George-Antonie a făcut afirmaţii mincinoase şi nu a spus ceea ce ştie cu privire la fapte şi împrejurări esenţiale asupra cărora a fost întrebat.
 
La data de 24 noiembrie 2015, fiind audiat în calitate de martor în prezenta cauză, în legătură cu infracţiunile de corupţie comise de către Terceanu Geanina, Becali Ioan şi Becali Victor, inculpatul Petre Daniel-Costel a făcut afirmaţii mincinoase şi nu a spus ceea ce ştie cu privire la fapte şi împrejurări esenţiale asupra cărora a fost întrebat.
 
În cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ce aparţin inculpatei Terceanu Geanina.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Bucureşti, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

UPDATE

Aşa cum precizam şi în ediţiile anterioare, la momentul arestării sale, Geanina Terceanu judeca şi dosarul în care apărea Avraham Morgenstern, apropiat al lui Radu Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa. În cauză, Morgenstern este suspectat că, „în perioada 2009 - 2014, în calitate de administrator al SC Shapir Structures SRL, nu a înregistrat corespunzător veniturile obţinute din trei contracte încheiate cu RAEDPP (Exploatarea Domeniului Public şi Privat) Constanţa şi Confort Urban SRL Constanţa şi nu a înregistrat facturile fiscale aferente acestor venituri, în executarea acestor contracte. Cristian Borcea, fostul preşedinte executiv al clubului de fotbal „Dinamo“, este unul dintre inculpaţii Dosarului Retrocedărilor din Constanţa, unde este judecat, din 2008, alături de mai multe persoane printre care se află Radu Mazăre  şi de Nicuşor Constantinescu, preşedintele CJC.

Ti-a placut articolul?

Comentarii