Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:24 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Guvern Garanții mai mari prin „Prima casă" pentru achiziționarea de locuințe noi și/sau consolidate

ro

08 Dec, 2016 20:14 1240 Marime text
Statul va garanta în proporție de maximum 50% valoarea creditelor acordate pentru achiziția de locuințe noi și/sau consolidate în cadrul programului guvernamental „Prima casă", potrivit unei ordonanțe de urgență aprobate în ședința de joi a Executivului.

Totodată, creditele pentru locuințele care nu se încadrează în aceste categorii vor fi garantate de stat în proporție de maximum 40%, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Executivul precizează că, în ambele cazuri, procentul de garantare este raportat exclusiv la creditul care se dorește a fi contractat prin Programul "Prima casă".

Conform comunicatului, actul normativ adoptat joi modifică și completează OUG 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului "Prima casă".

"Prin diferențierea categoriilor de locuințe care pot fi achiziționate în cadrul acestui program și individualizarea procentelor de garantare în funcție de categoria locuințelor achiziționate se urmărește crearea de condiții favorabile atât pentru creșterea fondului locativ, cât și pentru îmbunătățirea celui existent, în concordanță cu obiectivele stabilite de Executiv în cadrul Strategiei programului 'Prima casă' pentru 2017-2021, aprobată în ședința de guvern din 29 noiembrie", se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, noile reglementări au fost adoptate prin OUG, pentru implementarea în regim de urgență, începând cu 1 ianuarie 2017, a liniilor directoare și a obiectivelor stabilite pentru următorii 5 ani în cadrul Strategiei programului "Prima casă", al cărei pilon principal este creșterea calității vieții prin îmbunătățirea condițiilor de locuire în România. În acest sens, va fi modificată și legislația secundară aferentă Programului "Prima casă" pentru a fi armonizată cu legislația primară și cu principiile și liniile directoare menționate în strategie.

"Conform actului normativ adoptat astăzi de Guvern, prin locuință nouă, în sensul programului 'Prima casă', se înțelege orice imobil care respectă condițiile pentru a fi încadrat în categoria imobilelor cu destinația de locuință, recepționat la terminarea lucrărilor cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat. De asemenea, vor fi asimilate în categoria locuințelor noi și locuințele supuse cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat unor lucrări de intervenție în vederea consolidării și/sau a reducerii riscului seismic", se mai spune în comunicat.

De asemenea, pentru a asigura funcționalitatea programului "Prima casă" și pentru a avea timpul necesar realizării noilor dezvoltări ale aplicației informatice dedicate implementării programului, actul normativ introduce o dispoziție tranzitorie. Conform acesteia, solicitările de acordare a unei finanțări garantate transmise cu încadrarea în limita plafonului de garantare alocat până la data intrării în vigoare a noii OUG se soluționează prin aplicarea dispozițiilor legale în vigoare la data depunerii lor.

Guvernul precizează că, pentru anul 2016, Ministerul Finanțelor Publice a alocat un plafon total de garantare de 2.940,3 milioane de lei, din care 2.550 milioane de lei plafon nou alocat prin HG, restul reprezentând diferența rămasă nealocată/ neutilizată din 2015.

În perioada ianuarie-octombrie 2016, au fost acordate 30.044 de garanții, în valoare totală de 2,8 miliarde de lei. În cadrul programului, rata creditelor neperformante este de 0,3%, din totalul garanțiilor acordate. Până în prezent au fost executate 508 garanții.

Din 2009, când a fost lansat Programul "Prima casă", și până la finalul lunii octombrie 2016 au fost acordate 201.080 de garanții, în valoare totală de 17,2 miliarde de lei, pentru finanțări în valoare de aproximativ 34,4 miliarde de lei, se mai spune în comunicat.


Sursa foto: romaniatv.net
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii