De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
23:33 27 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

„Voi contesta decizia CNATDCU” Gabriel Oprea rămâne fără titlul de doctor?...

ro

01 Aug, 2016 13:12 410 Marime text
Probleme pentru Oprea? Membrii Consiliului General al CNATDCU cer retragerea titlului de doctor al lui Gabriel Oprea pentru plagiat.
 
UPDATE 1, ora 14.30

Gabriel Oprea anunță că va contesta decizia CNATDCU, iar dacă sentința va rămâne aceeași, va merge în instanță.

„În 2000 am scris o lucrare de doctorat, respectând toate normele academice și legale în vigoare la momentul respectiv. Nici îndrumătorul meu de doctorat, nici comisia care a decis acordarea titlului, nici Universitatea București, nimeni nu a avut ceva de obiectat la lucrarea respectivă. Repet, este vorba de anul 2000, când nu eram in politica, nu eram nici ministru, nici membru de partid, nici prefect și nici nu mă gândeam că voi urma un astfel de drum.

Astăzi, la mai bine de 15 ani de când am susținut teza de doctorat, CNATDCU spune că aș fi plagiat în lucrarea respectivă. Nu știu dacă cei care au luat această decizie au verificat cu atenție care erau normele în vigoare acum 15 ani. La fel, nu știu dacă lucrarea a fost evaluată după normele și standardele de acum (diferite de cele din 2000) sau după standardele de atunci, pe care le-am respectat. Știu însă că anul trecut, Consiliului Național de Etică a spus în mod oficial că ”suspiciunile de plagiat nu se confirmă” în cazul meu.

Avem așadar o instituție care mi-a acordat titlul, o structură abilitată legal care a constatat că lucrarea nu a fost un plagiat și astăzi, o Comisie care spune cu totul altceva. Vi se pare normal? Nici mie. Tocmai din acest motiv, voi cere Comisiei, Ministerului și tuturor instituțiilor care pot lămuri această situație să clarifice contradicția. În acest sens, voi utiliza toate mijloacele legale pe care le am la dispoziție ca cetatean. Prin urmare, voi contesta decizia CNATDCU și, dacă decizia va rămâne aceeași, voi cere Justiției să facă lumină și sunt convins că instanța îmi va da dreptate”, a scris, pe Facebook, Gabriel Oprea.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii