Botoșani Doi copii, transportanți la spital, după ce o parte din tavanul fals al unui loc de joacă s-a prăbușit
Botoșani: Doi copii, transportanți la spital, după ce o parte din tavanul fals al unui loc de joacă s-a prăbușit


Doi copii au fost transportați, sâmbătă, la spital, după ce o parte din tavanul fals al unui loc de joacă s-a prăbușit, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani, potrivit Agerpres.
Conform sursei, în momentul prăbușirii tavanului în interior se aflau 18 persoane, dintre care 13 copii și cinci adulți.
„La fața locului s-au deplasat, în cel mai scurt timp, trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială de stingere, una de descarcerare și ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD, trei ambulanțe SAJ, jandarmi și poliție. Aceștia au constatat faptul că toate cele 18 persoane care se aflau în interior, în momentul producerii evenimentului, erau ieșite din clădire. Este vorba de 13 copii și cinci adulți. Toți au fost evaluați din punct de vedere medical. Doi copii, de 10 și, respectiv, 5 ani, au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate„, a precizat ISU Botoșani.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp