De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
13:55 25 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Exclusiv Un fost judecător din Constanţa decide libertatea lui Dănuţ Căpăţînă, şeful Spitalului Judeţean

ro

19 May, 2016 13:39 1230 Marime text
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au cerut azi Tribunalului Bucureşti arestarea preventivă a directorului Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Dănuţ Căpăţînă.

Şedinţa de judecată a început puţin după ora 12.00. Ea s-a terminat la ora 13.00. Instanţa a rămas în pronunţare.

Judecătorul investit cu soluţionarea dosarului este, potrivit surselor noastre, Florentina Ivăncioiu, din Tribunalul Bucureşti.

Ivăncioiu a fost judecător al Judecătoriei Constanţa, în perioada iulie 2011 – februarie 2013.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

„În perioada 2011 – 2015, între Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, reprezentat de inculpatul Căpățînă Dănuț, și o societate comercială s-au încheiat un acord cadru și mai multe contracte pentru prestarea serviciilor IT, constând efectiv în: oferirea suportului informatic pentru managementul activității (licențe de aplicații și diferite programe), disponibilitate volum de calcul și stocare date, asigurarea serviciilor de consultanță de specialitate privind implementarea sistemelor, mentenanță, configurarea și adaptarea în funcție de nevoile specifice ale spitalului și instruirea utilizatorilor.
Valoarea totală a serviciilor ce urmau a fi prestate în cadrul acordului era de aproximativ 556.800 euro (fără TVA) - aproximativ 139.200 euro (fără TVA)/an.
În același context, pentru „buna derulare” a contractelor și pentru a nu exista întârzieri la plata facturilor pentru serviciile prestate, inculpatul Căpățînă Dănuț a pretins și primit, lunar, cu titlu de mită, de la reprezentanții firmei respective (denunțători în cauză) inițial suma 2.300 euro, majorată ulterior la 2.900 euro.
Plățile s-au făcut, la indicația inculpatului Căpățînă Dănuț, în baza unor contracte de „consultanță” încheiate de societatea respectivă cu două companii offshore, ce aparțineau managerului unității medicale, deși firma respectivă nu a beneficiat niciodată de asemenea de servicii.
Astfel, în perioada 2012 - august 2015, inculpatul Căpățînă Dănuț a primit în modalitatea de mai sus suma totală de 77.412 euro la care se mai adaugă 8.000 euro primiți cash.
În cursul lunii aprilie 2016, în contextul în care aceeași societate comercială se afla în negocieri cu Spitalul Clinic de Urgență Constanța în vederea încheierii unui nou contract, cu ocazia unei întâlniri, inculpatul Căpățînă Dănuț i-a amintit unuia dintre denunțători faptul că mai are de achitat o “datorie” de 50.000 euro.
După ce au căzut de acord cu privire la suma și modalitatea de remitere, respectiv 25.000-30.000 de euro, plătibilă cash și în rate, inculpatul a pretins pentru derularea viitorului contract 10% din valoarea facturilor emise, respectiv suma de 1.300 euro/lună, față de procentul de 15% pretins anterior.
La data de 18 mai 2016, inculpatul Căpățînă Dănuț a fost surprins în flagrant de către procurorii anticorupție după ce a primit de la persoana denunțătoare o tranșă din „datoria” pretinsă, respectiv 10.000 euro“, conform DNA.

Ti-a placut articolul?

Comentarii