Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
05:34 24 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Evaziune de 2 milioane de euro. Polițiștii răscolesc patru județe

ro

10 May, 2016 08:10 1023 Marime text
La această oră, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliției Române efectuează 19 percheziţii în 3 judeţe și în București, la persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de peste 2.000.000 de euro, prin evaziune fiscală şi spălare de bani.
 
La data de 10 mai a.c., poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, efectuează 19 percheziţii la domiciliile mai multor persoane fizice şi la sediile unor societăţi comerciale din municipiul București și din  judeţele Ilfov, Ialomiţa şi Iaşi. Acţiunea se desfăşoară în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani, prin care bugetul de stat ar fi fost prejudiciat cu aproximativ 2.000.000 de euro.
 
Persoanele în cauză sunt bănuite că, în perioada 2010 - 2014, ar fi creat un mecanism financiar prin care ar fi înregistrat cheltuieli fictive în contabilitatea societăţilor pe care le controlau, în baza unor documente contabile emise de către mai multe firme de tip „fantomă” sau cu un comportament fiscal inadecvat. Pentru a da aparenţa de legalitate operaţiunilor economice înregistrate în contabilitate, cei în cauză ar fi efectuat plăţi prin intermediul sistemului bancar, banii fiind ulterior retrași din conturile firmelor „fantomă” şi restituite deponentului.
 
Polițiștii vor pune în aplicare 20 de mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la sediul Poliţiei, pentru audieri.
 
Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale  și S.I.A.S. din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii