Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:46 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DNA Urmăriţi penal pentru evaziune fiscală şi spălarea banilor

ro

17 Jun, 2014 16:49 2429 Marime text
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea au dispus efectuarea urmăririi penale față de:
Fiţ Ioan Radu, administrator al SC Power Distribution SRL, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare a banilor
Ilcău Lupu Titus Emil Nicodim, Ilieşi Ioan şi P aven Sebastian Cosmin, administratori ai unor societăţi comerciale, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la evaziune fiscală şi complicitate la spălare a banilor.
Bălu Claudiu laurian, Șişu Valentin Claudiu şi Chiria c Costică, administratori ai unor societăţi comerciale, în sarcina cărora s-a reţinut complicitate la evaziune fiscală şi complicitate la spălare a banilor
În cauză există elemente din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:
Administratorul SC Power Distribution SRL Timişoara, Fiţ Ioan Radu, a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii, în perioada 2009-2012, facturi fiscale emise în numele mai multor societăţi comerciale, reprezentând achiziţia unor servicii de promovare în valoare totală de 18.977.541 lei,  existând date şi indicii certe că aceste servicii ar fi fictive, în sensul că acestea nu ar fi fost prestate.
Există indicii rezonabile că societăţile emitente ale facturilor erau din categoria firmelor „fantomă”, în sensul că nu funcţionau la sediile declarate şi nu au raportat la organele fiscale activitate economică, fiind doar furnizoare de facturi fictive.
În urma înregistrării în contabilitate a acelor facturi false a fost creat un prejudiciu bugetului statului în cuantum de 6.534.125,46 lei, din care TVA în sumă de 3.662.998,69 lei şi impozit pe profit în sumă de 2.871.126,77 lei.
          Datele şi indiciile existente până în prezent relevă că,  în vederea realizării acestei activităţi infracţionale ilicite, Fiţ Ioan Radu a iniţiat şi condus un grup infracţional organizat la care au aderat ulterior Ilcău Lupu Titus Emil Nicodim, Ilieşi Ioan şi Paven Sebastian Cosmin, administratori unici ai S.C BALCAN FRUKTA S.R.L., S.C. RITMUS S.R.L. şi respectiv S.C. BASCOS TRANS S.R.L.  După ce emiteau facturi fictive ce atestau operaţiuni comerciale nereale, cei trei restituiau sumele de bani primite cu titlu de plată aferentă acelor facturi lui Fiţ Ioan Radu, în numerar sau prin transfer bancar. Scopul acestei asocieri a fost acela de crea un circuit fictiv de documente şi un flux aparent de lichidităţi în numerar care să justifice, pe deoparte, diminuarea bazei impozabile (impozit pe profit şi TVA) a firmei administrate de Fiţ Ioan Radu, iar pe de altă parte să îi asigure justificarea provenienţei majorării patrimoniului personal şi a veniturilor pe care acesta le obţinuse.
Din actele de urmărire penală efectuate în cauză reiese că Fiț Ioan Radu a fost sprijinit în activitatea infracțională şi de alte persoane, respectiv Bălu Laurian Claudiu,  Șișu Valentin Claudiu şi Chiriac Costică. Aceştia, în calitate de asociați sau administratori ai unor societăți comerciale, au acceptat propunerea lui Fiț Ioan Radu de a se implica în această activitate infracțională, respectiv de a emite facturi fiscale fictive către S.C. Power Distributions S.R.L., de a încasa prin bancă contravaloarea acestora și ulterior de a extrage sumele în numerar și a le  returna în numerar  numitului Fit Ioan Radu, în schimbul unui comision cuprins între 2%-5% din valoarea sumelor astfel tranzacționate.
Unele dintre persoanele menționate mai sus au strânse conexiuni fiind implicate în aceleași societăți comerciale sau derulând același fel de activitate, ori transmiţând între ele părţile sociale deţinute în acele societăţi comerciale.
O sumă de  5.148.734 lei, rezultată în urma săvârşirii infracţiunii  de evaziune fiscală, a fost transferată succesiv, în scopul ascunderii adevăratei provenienţe ilicite a acelor bani, prin mai multe conturi bancare ale lui Fiţ Ioan Radu şi ale altor persoane care l-au sprijinit în activitatea infracţională desfăşurată. Ulterior, acele sume de bani au revenit în patrimoniul lui Fiţ Ioan Radu.
La data de 17 iunie 2014, persoanelor sus menţionate, respectiv Fiţ Ioan Radu, Ilcău Lupu Titus Emil Nicodim, Ilieși Ioan, Paven Sebastian Cosmin, Bălu Claudiu Laurian, Șișu Valentin Claudiu şi Chiriac Costică li s-au adus la cunoștință calitatea de suspect și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii