Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:04 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Când încep asfaltările în cartierul Compozitorilor?

ro

02 Jun, 2014 20:47 5116 Marime text
Asociația Constanța Ia Atitudine a formulat astăzi două adrese pe care le-a înaintat Primăriei Constanța, în atenția primarului Radu Mazăre. Prima face referire la soarta Parcului Tăbăcăriei, existând în acest sens zvonuri că vor fi ridicate noi construcții, distrugându-se astfel spațiul verde. Prin cea de-a doua adresă, ONG-ul solicită informații publice cu privire la programul de asfaltări din cartierul Compozitorilor.

În cadrul adresei sunt formate următoarele patru întrebări:

1. În anul 2011, Primăria Constanța, prin RAEDPP, a asfaltat circa 800 de metri din strada Rapsodiei, aflată în cartierul Compozitorilor din municipiul Constanța, reprezentând mai puțin de jumătate din stradă. Când veți continua asfaltarea acestei străzi?
2. De ce s-a luat decizia de a se asfalta numai o porțiune din stradă?
3. De ce s-a luat decizia de a începe asfaltarea în cartierul Compozitorilor cu strada Rapsodiei?
4. Anul trecut s-a anunțat că va începe asfaltarea în cartierul Compozitorilor, lucru care nu s-a întâmplat. Care este programul de asflatări actualizat în cartierul Compozitorilor?

Semnatarii adresei așteaptă un răspuns, conform legii, în zece zile.

Asfaltările aduse în discuție în campania electorală din 2012

Constănţenii din cartierul Compozitorilor i-au vorbit în vara anului 2012 candidatului PP-DD în Colegiul 8 Camera Deputaţilor, George Andrei Popescu, despre faptul că de zece ani, de când locuiesc în zonă, au sperat în zadar ca municipalitatea să asfalteze străzile.
Tot la acea dată, constănţenii din cartierul Compozitorilor i-au spus candidatului PP-DD că pe una dintre aceste străzi locuieşte şi Valentin Preda (fost secretar de stat din Ministerul Transporturilor,), reclamând că strada cu pricina ar fi fost asfaltată... preferential.
Contactat telepfonic la acea dată, Valentin Preda a declarat: „Din informaţiile pe care le deţin, cartierul Compozitorilor este într-un program de asfaltare totală, dar (n.r. - programul) va intra în derulare în funcţie de vreme. Se execută etapizat. Am aceste informaţii de când am fost consilierul primarului Radu Mazăre".

În secțiunea Documente de mai sus, veți găsi atașată adresa Asociației Constanța Ia Atitudine.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • alt cetatean. 05 Jun, 2014 17:09 Stai linistit ca nici in compozitori nu s-a asfaltat decat strada aia pana unde locuieste ala. Restul numai noroaie.
  • cetatean 03 Jun, 2014 00:42 dar peste drul la Kamsas-Coiciu cand se vor asfalta strazile de ce numai in Compozitorului locuiesc cetateni ai Constantei noi ceilalti ai cui suntem ?????????