Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:15 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bogdan Aurescu Conexiunea de feribot între porturile Constanța și Batumi trebuie valorificată

ro

06 Dec, 2014 09:25 1162 Marime text
Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut o întrevedere bilaterală cu ministrul georgian al afacerilor externe, Tamar Beruceașvili, în marja reuniunii Consiliului Ministerial al OSCE de la Basel, relatează Agerpres.

A fost prima întrevedere a celor doi demnitari de la preluarea de către ambii a mandatelor de miniștri de externe.

Cei doi miniștri de externe au exprimat interesul comun pentru aprofundarea și extinderea cooperării bilaterale în toate domeniile de interes comun, cu precădere în ceea ce privește cooperarea economică, în domeniul energetic și al transporturilor.

Astfel, în planul cooperării bilaterale, șeful diplomației române a exprimat sprijinul pentru organizarea unei noi sesiuni a Comisiei Mixte Economice româno-georgiene, în 2015, și dezvoltarea relațiilor bilaterale în sectoare de interes comun. În domeniul transporturilor, a subliniat importanța valorificării conexiunii de feribot din Marea Neagră, între porturile Constanța și Batumi, exprimând speranța că cele două țări vor acționa ca forță motrică pentru materializarea potențialului de tranzit al Georgiei și României spre Europa, în cadrul proiectului de transport de mărfuri Marea Neagră — Marea Caspică.

Ministrul georgian a salutat activitatea contingentului român în misiunea EUMM. A fost de acord cu propunerile omologului român privind reluarea cât mai curând a activității Comisiei Mixte Economice și a exprimat disponibilitatea de a coopera pentru realizarea proiectului de transport de mărfuri Marea Neagră — Marea Caspică.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii