Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
20:01 21 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Băsescu nu exclude o candidatură la alegerile parlamentare din toamnă

ro

24 Jul, 2016 14:21 763 Marime text
Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declarat, duminică, la Digi 24, că nu exclude o candidatură la alegerile parlamentare din toamnă, dacă se va ajunge la concluzia că astfel ar putea ajuta partidul să obţină mai multe voturi. 

"De regulă, în politică am cam făcut ce a trebuit, nu neapărat ce am vrut întotdeauna. Dacă vreţi să fiu foarte sincer, nu mă tentează activitatea de parlamentar, dar, dacă vom ajunge la concluzia că o candidatură a mea ar ajuta partidul, probabil voi candida. (...) Nu exclud această posibilitate", a declarat Traian Băsescu. 

Întrebat dacă l-ar interesa o funcţie la nivel guvernamental, acesta a susţinut că ar fi, probabil, cel mai bun premier pe care l-a avut România după 1989, dar aceasta nu înseamnă că îşi doreşte acest lucru. 

"Aş fi, probabil, cel mai bun premier pe care l-a avut România de la Revoluţie încoace, datorită bunei cunoaşteri a instituţiilor statului. După ce ai fost două mandate deputat, în cinci guverne ministru al Transporturilor, două mandate ales ca primar general, două mandate de preşedinte, e imposibil să nu cunoşti foarte bine statul, nu mai vorbim de politica externă. În mod categoric acesta este profilul de premier care ne-ar trebui acum. Adică, ne trebuie un premier cu experienţă, cu bună cunoaştere a statului, a politicii externe, a instituţiilor internaţionale. La asta m-am referit când am vorbit de profil de premier. Profilul meu e cel mai bun pentru funcţia de premier. Ceea ce nu înseamnă că îmi doresc sau că acesta este obiectivul meu. Obiectivul meu este să construiesc un partid nou, iar PMP este un partid nou", a spus preşedintele PMP. 

Întrebat dacă există posibilitatea să fie propus de preşedintele Klaus Iohannis pentru această funcţie, Băsescu a răspuns: "Nu, nu cred, dar asta nu înseamnă că nu recunosc faptul că aş fi cel mai bun premier".
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii