De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
19:11 23 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Atac asupra Ambasadei Rusiei la Kiev (video)

ro

18 Sep, 2016 09:21 729 Marime text
Ambasada Federației Ruse la Kiev a fost atacă, în noaptea de vineri spre sâmbătă, de un grup de circa 20 de persoane care au aruncat cu fumigene și petarde, informează agențiile de presă Unian și TASS, preluate de Agerpres.
 
"În jurul orelor unu, un grup de persoane neidentificate au aruncat pe teritoriul ambasadei o fumigenă și petarde. Aceasta au fost lansate chiar în direcția clădirii ambasadei", a declarat pentru TASS un reprezentant al ambasadei, precizând că din fericire nu s-a produs niciun incendiu.
 
Acest atac are loc în condițiile în care Federația Rusă va organiza duminică alegeri legislative, deschizând secții de vot inclusiv în peninsula Crimeea și în mai multe orașe din Ucraina, una chiar în sediul ambasadei ruse la Kiev.
 
Ministrul de externe al Ucrainei, Pavlo Klimkin, a atenționat că Ucraina și-ar putea rechema delegația de la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), în cazul în care vor fi recunoscute alegerile din Crimeea.
 
Purtătorul de cuvânt al diplomației americane, John Kirby, a anunțat sâmbătă că "SUA nu recunosc legitimitatea și nu vor recunoaște rezultatele alegerilor pentru Duma de Stat, organizate în 18 septembrie în Crimeea, aflată sub ocupație rusă".
 
Aproape 110 milioane de alegători sunt chemați la urne în cadrul alegerilor legislative de duminică, pentru a reînnoi componența Dumei de Stat, dominată astăzi de partidul lui Vladimir Putin, Rusia Unită. Mai mult de 6.500 de candidați din 14 partide sunt în competiție, însă puține schimbări sunt așteptate de la aceste alegeri, în urma cărora partidul Kremlinului își va întări după toate probabilitățile controlul asupra parlamentului.
 
Putin vrea putere absolută asupra Transnistriei și a Crimeii. În peninsulă se țin alegeri sub controlul Moscovei. Ucraina cere Occidentului noi sancțiuni împotriva Rusiei.
 
Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a cerut vineri statelor occidentale să extindă sancțiunile economice împotriva Rusiei, unul dintre argumente fiind desfășurarea duminică a alegerilor parlamentare în Crimeea anexată.
 
Poroșenko a insistat că nu va convoca alegeri locale și nici nu va da prorușilor dreptul la autoguvernare în Donbas fără ca Moscova să garanteze securitatea în zona de conflict din estul separatist al Ucrainei.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii