Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:49 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ameninţare cu grevă generală în Portul Constanţa!

ro

19 Jul, 2016 17:35 3064 Marime text
Sindicatul Personalului Operativ SOCEP, organizație sindicală reprezentativă, afiliată la Federația Națională a Sindicatelor Portuare și Blocul Național Sindical, cu sediul în incinta Portului Constanța Dana 34, anunţă declanșarea grevei generale la nivel de unitate mâine, 20 iulie.

„Greva generală va avea loc în intervalul orar 11.00 - 15.00, schimbul de zi și 20.00 -24.00 schimbul de noapte, pe termen nelimitat, până la soluționarea revendicărilor rămase în divergență”, conform unui comunicat.

Potrivit sursei citate, greva generală se declanșează ca urmare a nesoluționării revendicărilor formulate de către salariații membri de sindicat, în speță păstrarea contractului colectiv de muncă cu toate drepturile existente câștigate în decursul anilor prin negociere directă administrație-sindicat, precum și obținerea unei creșteri salariale colective în baza profitului la a cărui realizare și-au adus aportul în mod nemijlocit toți salariații societății.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii