Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
00:52 20 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Accident. Doi tineri de 19 ani au murit în mașina abia cumpărată. Un stâlp le-a curmat viaţa

ro

12 Oct, 2017 14:27 1727 Marime text
Doi tineri din Slătioara au murit pe loc după ce mașina în care se aflau a ajuns pe contrasens, într-o curbă, după care a lovit un cap de pod iar apoi un stâlp de electricitate pe care vehiculul l-a pus la pământ.

Potrivit Informația Ta de Suceava, cei doi prieteni, de 19 și 20 de ani, Rusu Daniel și Maftei Vlad, urmau să plece joi spre Belgia. Maftei Vlad, care avea permis de conducere de doar câteva luni, cumpărase o mașină marca BMW în urmă cu doar câteva zile și ar fi vrut să testeze autoturismul.

Martorii spun că accidentul s-a produs din cauza vitezei dar și a alcoolului. După ce a lovit un cap de pod pe contrasens, vehiculul a zburat pur și simplu în stâlpul de electricitate, un transformator electric din zonă arzând în urma accidentului. Localnicii care locuiesc în zona în care s-a produs tragedia au auzit bubuituri puternice și au văzut scânteile de la trasformator.

Potrivit martorilor, tinerii erau deja morți pentru că nu răspundeau la stimuli. Mai mult, sătenii povestesc că cei doi ar fi consumat băuturi alcoolice in trei baruri, din Slătioara și din Buda. Acul vitezometrului s-a oprit la 220 de kilometri la ora. De altfel, și în portbagajul vehiculului transformat într-un morman de fiare erau sticle cu bautura.

Sătenii din Buda au ramas fără energie electrică după distrugerea stâlpului iar munictorii de la EoN au ajuns în zona pentru a remedia situatia.

La Slătioara, cunoscuții și rudele celor doi sunt in stare de șoc. Oamenii au confirmat că aceștia trebuiau să plece în străinătate și că tânărul de 20 de ani își cumpărase mașina care i-a devenit sicriu în urmă cu doar câteva zile.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii