Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:08 11 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sat pescaresc, statiune balneara si camping, la Tuzla

ro

30 Apr, 2010 04:07 7252 Marime text
tuzla_sat_pescaresc.jpgSatul pescăresc de la Tuzla, investiţie ce va fi susţinută prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, ar putea fi gata în patru luni.

Primarul comunei, Constantin Micu, ne-a declarat că intenţionează să demareze lucrările în curând. Investiţia se cifrează la 80 miliarde de lei vechi. Din această sumă, Primăria Tuzla a primit deja jumătate, iar restul banilor vor veni pe parcurs. Satul pescăresc va fi constuit pe Balta Tuzla, va avea pontoane şi căsuţe pescăreşti.

O altă investiţie ce ar putea fi realizată în comună este o staţiune balneară, care ar putea fi construită în zona turnului TV. Primarul comunei Tuzla a precizat că, dacă se va realiza, staţiunea va fi o oază de linişte, va avea spaţii de cazare şi multă verdeaţă şi va face legătura cu satul pescăresc.

Primăria Tuzla a elaborat şi un proiect de promovare turistică a localităţii. „Vrem ca această localitate să devină cunoscută peste hotare pentru că turiştii nu au prea auzit de Tuzla", a afirmat Constantin Micu. Primarul intenţionează să amenajeze în perioada imediat următoare un camping în zona castelului de apă. „Vrem să amenajăm campingul cu rulouri de gazon. Sper să fie gata până în vară", a subliniat primarul. Edilul-şef din Tuzla vrea să reamenajeze şi tabăra pentru copii din localitate, prin transformarea imobilelor existente în spaţii de cazare pentru persoane cu venituri reduse, astfel încât şi aceştia să se poată bucura de câteva zile la mare. „Va fi promovat un proiect de lege în Parlament prin care vom cere ca toate taberele de copii să fie trecute în administrarea comunelor şi oraşelor pe teritoriul cărora se află", a spus primarul.

Finanţare pentru creşă

În paralel cu aceste proiecte, primarul Constantin Micu derulează şi alte proiecte de interes pentru comunitate. El a precizat că în 15 zile ar putea fi semnat contractul de finanţare pentru construirea unei creşe. Investiţia va fi finanţată, potrivit edilului, prin Planul Operaţional Regional. Creşa va fi construită în regim P+1E şi va avea o capacitate de o sută de locuri. În aceeaşi clădire vor funcţiona şi cabinete medicale. „Vom face şi un centru social. Lucrările ar putea începe anul acesta", a precizat primarul.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Pop Florin 18 Dec, 2012 10:48 Bravo D-lui Primar ! Se poate orice , numai sa ai vointa sa faci. Bravo !!!
  • SURMELIS ARGENTINA PUSA 16 May, 2010 21:19 Cum este posibil sa se realizeze un astfel de proiect la TUZLA si la HARSOVA ,nici pomeneala ??? Ce pot sa mai adaug ... multe felicitari, TUZLA !!!