Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:16 17 02 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Certificat de urbanism pentru alipirea unor terenuri în zona Shell din Constanța

ro

17 Feb, 2026 13:47 173 Marime text

Foto - freepik.comCertificatul de urbanism nr. 188 a fost emis la data de 17 februarie 2026 pentru Navalex Plus SRL, prin Micu Constantin, în vederea alipirii a două terenuri situate pe strada Islaz nr. 30 și pe o stradă nespecificată, în zona Shell – Lot 2, municipiul Constanța.

Documentul prevede alipirea următoarelor imobile:

  • teren cu număr cadastral 248330, în suprafață de 1.000 mp;

  • teren cu număr cadastral 254889, în suprafață de 1.485 mp.

Suprafața totală rezultată este de 2.485 mp.

Potrivit certificatului de urbanism, terenul este neconstruibil în acest moment, întrucât, conform prevederilor Planului Urbanistic General (PUG), există interdicții de construire până la elaborarea și aprobarea unei documentații de urbanism de tip Plan Urbanistic Zonal (PUZ). De asemenea, se menționează că terenul este situat în două zone de reglementare urbanistică diferite.

Certificatul poate fi utilizat în scopul declarat pentru obținerea autorizației de construire și are o valabilitate de 12 luni, până la data de 17 februarie 2027.

Despre companie

Potrivit datelor disponibile pe platforma Termene.ro, Navalex Plus SRL a fost înființată în anul 2007 și are sediul social pe strada Bobâlna nr. 29A, în cartierul Palazu Mare din Constanța. Societatea desfășoară activități în domeniul lucrărilor de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale.

Firma este deținută de Micu Constantin (60% din capitalul social) și Micu Luminița (40%), ambii având și calitatea de administratori.

Pentru anul 2024, societatea a raportat o cifră de afaceri de 1.804.218 lei, trei salariați, o pierdere de 58.103 lei și datorii în valoare de 4.075.663 lei.

Conform aceleiași surse, Micu Constantin mai figurează ca asociat și administrator în Kluge Enbara SRL Constanța și ca reprezentant asociat persoană juridică în Navalex Building SRL Constanța, unde apare și numele Luminiței Micu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii