Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:29 12 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Niculae Horneţ vrea să termine lucrările nefinalizate de fosta administraţie

ro

27 Jul, 2012 01:59 1586 Marime text
Cuza_Voda_Niculae_Hornet_2.jpgNiculae Horneţ, primar la primul mandat, are în vedere în această perioadă să ducă la bun sfârşit proiectele aflate deja în derulare în comuna Cuza Vodă, înainte de a iniţia altele noi.

Primarul Niculae Horneţ a mărturisit că se implică pentru a vedea finalizat proiectul derulat cu bani europeni prin Măsura 322 privind amenajarea canalizării şi a staţiei de epurare, a reţelei de alimentare cu apă şi de asfaltare a 1,5 kilometri de drum din localitatea Cuza Vodă. Niculae Horneţ susţine că lucrarea este la această dată realizată în proporţie de 90%. Gospodarul-şef declară însă că întâmpină ceva probleme în privinţa derulării acestui obiectiv de investiţii demarat de fosta administraţie. „Există o neconcordanţă între proiectul tehnic, studiul de fezabilitate şi studiul de execuţie. În urma acestei nepotriviri, vor rezulta cheltuieli neeligibile pe care va trebui să le suporte Primăria", a explicat Niculae Horneţ. De asemenea, primarul şi-a propus să facă rost de fondurile necesare pentru a suporta plata lucrărilor derulate în prezent de Enel pentru reabilitarea reţelei electrice, care presupun montarea a trei transformatoare moderne. Vechile transformatoare au luat foc, a mărturisit primarul, care speră că în curând va rezolva problema cu iluminatul public şi casnic din localitate. La intrarea în Cuza Vodă va fi amenajat în perioada următoare un teren de sport. Proiectul privind realizarea acestuia există, a mărturisit Niculae Horneţ, mai rămâne ca autoritatea locală să facă demersurile necesare ca să obţină bani pentru finanţarea lucrării privind amenajarea terenului de sport.

Ti-a placut articolul?

Comentarii