Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:26 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Construcţia satului pescăresc pe balta Tuzla începe până la sfârşitul anului

ro

26 Nov, 2010 03:07 4961 Marime text
Tuzla_proiect_schita_sat_pescaresc.jpgPrima etapă a lucrărilor include dragarea bălţii, urmând ca la anul să fie construite pontoanele şi căsuţele pescăreşti

Până la sfârşitul acestui an se vor demara lucrările la satul pescăresc ce se va construi pe balta Tuzla.

Tuzla_primar_Constantin_Micu.jpgProcedura de achiziţie pentru contractul de lucrări având ca obiect servicii de proiectare şi execuţie lucrări pentru obiectivul „Amenajări turistice balta Tuzla" s-a finalizat. Potrivit primarului Constantin Micu, lucrările vor începe până la sfârşitul lui 2010. În prima fază se va draga balta, urmând ca în etapele următoare, ce se vor derula anul viitor, să fie „plantate" pontoanele şi căsuţele pescăreşti. Investiţia se ridică la aproximativ 70 de miliarde de lei vechi fără TVA şi este asigurată de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Potrivit edilului, căsuţele pescăreşti se vor închiria celor interesaţi să-şi petreacă timpul liber în această aşezare lacustră şi vor aduce venituri la bugetul local. „Sperăm ca satul pescăresc să fie gata anul viitor", a afirmat primarul comunei Tuzla.

Şcoala va fi reabilitată şi extinsă

Autoritatea locală va începe şi reabilitarea Şcolii generale Tuzla, dar şi extinderea bazei existente cu încă şase clase, dintre care două laboratoare. „Vom face şi reabilitarea clădirii vechi, dar vom construi şi şase săli de clasă. Am primit bani să reabilităm corpul vechi, dar banii sunt puţini şi nu ne ajung pentru reparaţii capitale, aşa cum ar fi fost normal, ci doar să punem parchet şi să facem mici îmbunătăţiri pe ici, pe colo. Ar fi fost normal ca, dacă ne apucăm de treabă, să facem totul ca lumea, să schimbăm şi instalaţiile electrice şi pe cele sanitare", a afirmat edilul. Primarul Constantin Micu speră să construiască şi creşa pe care şi-a propus să o ridice încă de la începutul mandatului. „Să vedem ce soluţii vom găsi. Încercăm să obţinem nişte bani din fonduri de pescuit, pentru că Tuzla este membru fondator al Asociaţiei Grupului Local Dobrogea Nord şi a Grupului Local Dobrogea Sud. Poate reuşim să obţinem o finanţare, ceva prin Ministerul Agriculturii", a afirmat edilul. De asemenea, primarul vrea să construiască şi un cămin cultural nou, pentru care speră să obţină fonduri din cele destinate Zonei Metropolitane Constanţa.

Administraţia locală din Tuzla continuă şi lucrările de asfaltare a străzilor interioare. „Am asfaltat străzile Costineşti şi Mării. Urmează străzile Farului şi Pasajului. Până la 1 decembrie, sper să facem în total 2 km", a subliniat Constantin Micu. Primăria Tuzla a depus spre finanţare la Administraţia Fondului de Mediu un proiect prin care vrea să realizeze reţea de canalizare în toată comuna. Primarul Micu vrea, de asemenea, să definitiveze pavarea drumului naţional care traversează localitatea. „Lucrările sunt realizate cu deţinuţi de la penitenciar, pentru că sunt o forţă de muncă mai ieftină", a precizat edilul.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii