Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:29 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primaria Saraiu raspunde doleantelor populatiei

ro

26 Mar, 2004 00:00 1076 Marime text

Sondaje printre localnici

In urma unui sondaj efectuat de autoritatile locale din comuna a reiesit ca locuitorii se confrunta cu mai multe probleme * Pe lista de solicitari se numara reabilitarea acoperisului dispensarului din satul Saraiu si montarea de apometre pentru populatia din acelasi sat * In perioada imediat urmatoare, vor fi montate 250 de contoare * O alta lucrare care se impune este construirea unui podet peste paraul Topolog * Dupa finalizarea programului SAPARD, la nivelul comunei va fi infiintat un serviciu public de intretinere a drumurilor comunale

O data cu sosirea timpului frumos, la nivelul fiecarei localitati din judet autoritatile locale au demarat o serie de activitati importante pentru comunitate. Acelasi lucru se poate spune si despre proiectele care se deruleaza in comuna Saraiu. In acest sens, primarul Vasile Bajan a mentionat ca, in urma cu cateva saptamani, Primaria si Consiliul Local Saraiu au efectuat un fel de sondaj printre localnici privind doleantele acestora. "In urma sondajului a reiesit ca populatia comunei se confrunta cu o serie de probleme diverse si, mai ales, stringente", a declarat primarul Bajan. Pe lista de prioritati ale acestei perioade se numara reabilitarea acoperisului dispensarului din satul Saraiu, dar si montarea de apometre pentru populatia din acelasi sat. In ceea ce priveste montarea apometrelor, primarul din Saraiu a mentionat ca programul a fost demarat inca din prima saptamana a lunii martie, urmand a fi montate 250 de contoare.

Podet peste paraul Topolog

O alta lucrare care se impune si pentru realizarea careia s-a intocmit un memoriu justificativ este construirea unui podet peste paraul Topolog. Teritoriul comunei Saraiu este strabatut de la est la vest de acest parau, afluent al Dunarii cu debit de apa continuu, ce imparte comuna in doua. Localitatea este aparata impotriva inundatiilor de doua diguri. Unul paralel cu malul drept al paraului Topolog, iar celalalt, in zona de sud a localitatii. Trecerea de o parte in cealalta a localitatii se face pe podul principal de pe soseaua Tulcei si pe un pod improvizat in apropierea dispensarului uman. "Constructia podetului se impune cu atat mai mult cu cat circulatia tractoarelor pe drumul national este interzisa, iar pana in prezent s-a constatat ca actualul pod a contribuit in mare masura la provocarea inundatiilor din mai 2002", a mai spus Vasile Bajan.

Serviciu public pentru intretinerea drumurilor

In alta ordine de idei, primarul din Saraiu a anuntat ca, in perioada imediat urmatoare, comuna va beneficia de noi masini si utilaje necesare in primul rand populatiei. "In contextul in care unitatea militara de la Mihail Kogalniceanu va fi desfiintata, Primaria Saraiu a trimis un memoriu la institutiile specializate pentru ca o parte din utilajele acestei unitati sa fie donate comunei noastre", a precizat primarul Bajan. In acest context, administratia locala va primi o masina de pompieri, una de deszapezit, un buldozer, o basculanta, o wola, un tractor, un grup electrogen, precum si un microbuz pentru transportul persoanelor, dar si o salvare. O parte din aceste utilaje vor fi utilizate pentru intretinerea drumurilor comunale. "Dupa finalizarea proiectului SAPARD privind reabilitarea drumurilor, vom infiinta un serviciu public care se va ocupa, in principal, cu intretinerea acestora. Cel mai important este faptul ca in acest fel vom crea o serie de locuri de munca pentru cetatenii comunei", a conchis primarul Vasile Bajan.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii