Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:12 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pregătiri pentru o nouă grădiniţă Opt firme se bat pentru a câştiga lucrările de reabilitare a drumurilor din Limanu

ro

23 Jun, 2016 00:00 3412 Marime text
 

Una dintre localităţile judeţului în care scrutinul din 5 iunie a însemnat schimbarea conducerii administraţiei publice locale este şi Limanu. Aici, fostul primar, Nicolae Iustin Urdea (PNL), a pierdut în faţa lui Daniel Gheorghe Georgescu, candidatul PSD. Unul dintre proiectele pe care noul gospodar-şef le va lua în primire este cel privind asfaltarea unor drumuri.
 
În aprilie, Primăria a publicat pe SEAP documentaţia pentru acordarea contractului „Modernizare infrastructură rutieră de interes local în comuna Limanu“. Nu mai puţin de opt firme au depus oferte în acest sens. Suma pusă la bătaie de Primărie ajungea la 3.720.119,55 de lei, fără TVA. Din această sumă, doar pentru lucrări (fără „diverse şi neprevăzute“ şi organizare de şantier“), s-au alocat peste 3,5 milioane de lei. Ofertele au fost deschise, urmând să fie declarată câştigătoare a licitaţiei firma care a venit cu preţul cel mai scăzut.
 
Dintre cei opt ofertanţi, a fost descalificată din start oferta firmei Ga & Ma Activ Logystic  SRL, din Constanţa, care venea cu firma Urbis Rep SRL ca terţ susţinător, întrucât nu a depus garanţia de participare, în cuantum de 70.000 de lei. Astfel, au rămas în evaluare celelalte şapte oferte, aparţinând firmelor: Recon şi Doje SRL. din capitală, Elliot Consulting & Partners SRL. din Cernavodă - terţ susţinător SC Construcţii Nuclearo Electrice SA, SC Telor Invest SRL. din Bucureşti - terţ susţinător Tehnologica Radion SRL, Comprest SA. din Braşov - subcontractor şi terţ susţinător Vectra Service SRL, Strabag SRL .din capitală - subcontractant Luca Prest şi Marcatin SA, Daf Trans 2000 SRL şi Autoprima Serv SRL, ambele din Constanţa.


 
Proiectul pentru asfaltarea străzilor va începe după ce un altul abia a fost finalizat cu succes. Este vorba despre asfaltarea a trei străzi importante din staţiunea 2 Mai, localitate vestită pentru farmecul ei şi pentru faptul că atrage mii de turişti în fiecare vară. Astfel, străzile Izlazului, Aurel Vlaicu şi aleea Portului, drum care duce direct către faleza din 2 Mai, au fost asfaltate. Încă de anul trecut, autoritatea publică locală pregătea un proiect pentru asfaltarea a încă opt kilometri de străzi din comună.
 
Pe lângă proiectele privind reabilitarea drumurilor, în atenţia administraţiei locale se află şi construirea unei grădiniţe cu program prelungit în localitatea Limanu. Viitorul spaţiu de recreere destinat celor mici va fi amplasat la intrarea în localitatea Limanu, dinspre Mangalia, pe partea stângă, şi va avea patru săli de clasă, o sală de joacă, o bucătărie modernă, un cabinet medical şi o magazie la subsol.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii