Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:26 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeşteDobrogea Veşnic tânără, Florica Cruceru, iubind şi slujind arta…

ro

20 Oct, 2019 14:33 2360 Marime text
Astăzi, Florica Cruceru împlineşte 93 de ani - o viaţă dedicată artei, acest cuvânt definindu-i tot parcursul existenţial şi profesional.
Critic de artă, doctor în istoria artei şi expert în artă românească modernă, Florica Cruceru a fost, aproape un sfert de veac, primul director al Muzeului de Artă din Constanţa.

S-a născut la 20 octombrie 1926, în satul Mănăstirea din judeţul Călăraşi, dar s-a mutat la Mangalia, oraşul unde a copilărit într-o familie de vază, care primea în vizită mari personalităţi ale vremii. A crescut, astfel, printre oameni care iubeau pictura, muzica, literatura şi teatrul, mediu care i-a pecetluit, într-un fel, devenirea ulterioară, ca om de cultură şi important martor şi comentator al efervescenţei din domeniul creaţiei plastice româneşti.

Floricăi Cruceru îi datorăm înfiinţarea unor secţii noi ale Muzeului de Artă, de care s-a ocupat în perioada în care a condus destinele instituţiei (1961 – 1985): Muzeul de Artă “Dinu şi Sevasta Vintilă” din Topalu, Muzeul de Artă din Limanu, Muzeul de Artă din Medgidia, Secţia de sculptură şi grafică din Babadag, Casa Memorială “Panait Cerna”, Muzeul de Sculptură “Ion Jalea” din Constanţa şi colecţia de artă populară ca fond patrimonial al actualului Muzeu de Artă Populară.

De asemenea, Florica Cruceru a organizat în Constanţa importante tabere de pictură (1972 - 1985), de grafică (1980 - 1984), unde au participat valoroşi plasticieni ai artei contemporane, ale căror lucrări au contribuit la creşterea patrimonială a Muzeului de Artă.
Dar cea mai importantă contribuţie a venerabilului critic de artă sunt cărţile şi cronicile sale. Monografiile dedicate artiştilor dobrogeni, cataloagele atent documentate cuprinzând colecţii patrimoniale ale spaţiului pontic, cele cinci volume de restituiri Ion Frunzetti, sunt doar câteva repere din activitatea editorială pe care Florica Cruceru o continuă şi acum, la cei 93 de ani, cu aceeaşi erudiţie, neobosită vervă şi tinereţe interioară.

Citeşte şi:

Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea Florica Cruceru (galerie foto)

Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea Ion Jalea (galerie foto)



 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii