Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:51 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeşteDobrogea Şcoli româneşti pe teritoriul bulgar (I). Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

ro

09 Feb, 2018 00:00 5297 Marime text
Cu toate că nu mai sunt pe pământ dobrogean, multe dintre şcolile bulgare îşi datorează originile şi progresul ministerului român al instrucţiunii publice.
 
Spre exemplu, Liceul Durostor din Silistra, care poartă numele vechii cetăţi a lui Mircea cel Bătrân - „Dârstorul“, a luat fiinţă în anul 1914, după ocuparea Cadrilaterului de trupele româneşti, prin trecerea liceului bulgar asupra Statului, limba de predare, de la clasa a II-a în sus, menţinându-se cea bulgară. An după an, ea a fost înlocuită cu limba română. Primul director al acestui liceu a fost dr. Pericle Papahagi, fost inspector al şcolilor particulare.
 
"A fost însărcinat de dl ministru al Instrucţiunii Publice, C. Dissescu, ca să trateze cu corpul didactic al liceului bulgar din Silistra, pentru ca liceul bulgăresc să se transforme în liceu de Stat cu programa oficială, profesorii bulgari să fie asimilaţi cu profesorii români. Comitetul şcolar bulgar nu a primit aceste condiţiuni. Astfel a luat fiinţă liceul particular bulgar de băieţi şi fete“.
 
În anul 1925 avea să ia fiinţă Comitetul de construcţie a liceului „Durostor“ din Silistra, sub auspiciile inspectorului general B. Pallade.
„Prin munca depusă de dr. P. Papahagi s-a putut strânge un fond de circa 1.500.000 lei. Dar cum un liceu cu confort modern costa circa 20.000.000 lei, în anul 1927 s-a hotărât construirea unui al doilea etaj peste actualul local. (...)

Membrii corpului didactic anul acesta au fost completaţi cu oameni foarte muncitori, încât au făcut fala liceului în această regiune eterogenă, la diferite ocaziuni şi în diferite direcţiuni“.
 
O altă poveste este cea a fostului liceu de fete bulgar, trecut în proprietatea statului şi transformat, după ocuparea Cadrilaterului, în şcoală de menaj sub conducerea Amaliei Mironescu, profesoară suplinitoare de studii.
 
„Şcoala a funcţionat începând de la 1 ianuarie 1914, când dna directoare a luat localul şi mobilierul în primire de la dl Dem Abeleanu, revizorul şcolar al judeţului Durostor“.

Şcoala a funcţionat până în august 1916 şi s-a redeschis în ianuarie 1928, sub formă de şcoală profesională cu patru clase, cu un număr foarte mic de eleve - 24. În anul şcolar 1926-1927, şcoala funcţiona cu şapte clase bugetare şi clasa a VIII-a extrabugetară.
 
Mai multe amănunte despre aceste școli puteţi citi în lucrarea istorică Dobrogea 1878-1928. Cincizeci de ani de vieață românească, la paginile 673 – 675, disponibilă integral în format electronic.
 
Dacă în urmă cu 119 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ VIRTUALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“.  
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA DE CONSTANȚA (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA DE CONSTANȚA sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii