#citeșteDobrogea: Particularitate specific românească - nepăsarea și disprețul pentru tot ce este românesc. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
14:20 20 08 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeșteDobrogea Particularitate specific românească - nepăsarea și disprețul pentru tot ce este românesc. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

ro

28 Feb, 2018 00:00 1381 Marime text
„Dobrogea și drepturile politice ale locuitorilor ei“ - pe care o puteți citi în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța - este o bijuterie literară apărută în anul 1905, o lucrare de referință despre istoria Dobrogei. Doar astfel merită catalogat volumul semnat de publicistul, poetul și scriitorul român Ioan N. Roman, cel care s-a remarcat prin atașamentul său pentru ținuturile Dobrogei.
 
În „Cîte-va cuvinte de introducere“, Ioan N. Roman pornește de la atestarea documentară a provinciei noastre afirmând: „Din secolul al V-lea, înainte de era creștină, ne-au rămas legendele clasice a Argonauților și a lui Achille, a căror scenă e tocmai petecul de pământ dintre Dunăre și Marea Neagră, și descrierile lui Herodot asupra Istrului și cetăței milesiane Istropolis. Mai târziu, Straboniu, Ptolomeu, Arrien, poetul Ovidiu și alții ne-au dat lămuriri și descrieri prețioase asupra regiunii care poartă astăzi numele de Dobrogea“.
 
Mai apoi, făcând referire la reprezentanții altor „neamuri“, autorul scrie: „El va ști, din toate aceste, va crede și va face și pe alții să creadă că Dobrogea e o regiune mlăștinoasă, un deșert, un pustiu, o țară turcească, tătărească, bulgărească, grecească - numai românească nu!
 
Pe lângă această particularitate, ce pare a fi a rasei întregi, noi, românii, mai avem una, de astă dată specific românească: nepăsarea și disprețul pentru tot ce e românesc. Românul care se respectă cunoaște Parisul și Roma, Nissa, Montecarlo și Miramare, Karlsbadul și Ostanda, Alpii și Pirineii - și încă cu ce lux de detalii! Dar șesurile largi, frumoase și mănoase ale Țării și Carpații cu mânăstirile lor tihnite și cu pozițiunile lor pitorești - quelle plaisanterie! Qulle blague! Iar Dobrogea, cu Dunărea cea lată și măreață, cu Marea cea albastră și nesfârșită - quel cauchemar! Quelle horreur!!!...“.
 
Întreaga prefață este presărată cu motive de adânc patriotism față de ceea ce reprezintă Dobrogea pentru România, izvorâte din dorința unui iubitor al acestor meleaguri de a-i oferi provinciei respectul și dragostea noastră necondiționată.
 
„Dacă Dobrogea a dat României Marea, «această nemărginită cale de apă, unde se încrucișează nenumăratele drumuri ale mișcării întregii lumi, care răspândesc bogățiile asupra națiunilor» - cum se exprimă așa de frumos M.S. Regele în discursul său de la 14 septembrie 1895, rostit în Cernavodă, cu ocazia inaugurării podului de peste Dunăre - dacă, zicem, Dobrogea cea înzestrată a adus Patriei-mumă acest indispensabil element de propășire și de dezvoltare, ea merită, desigur, osteneala de a fi studiată de români, iar aceștia au, fără îndoială, datoria de a o cunoaște“.
 
Lucrarea integrală o puteți citit AICI
 
Dacă în urmă cu 119 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea Petru Vulcan inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ VIRTUALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“.
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA DE CONSTANȚA (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA DE CONSTANȚA sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.

Ti-a placut articolul?

Comentarii