Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:33 17 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeşteDobrogea „O lege, ca să-și poată avea autoritatea ei, trebuie să fie fructul experienței, iar nu impusă ca sistem de dominațiune”. Manifest al lui Constantin D. Pariano

ro

20 Oct, 2018 00:00 815 Marime text
Astăzi continuăm seria de articole dedicate revistei „Analele Dobrogei“ (serie veche) printr-un articol-manifest semnat de Constantin D. Pariano în numărul IV, anul I din 1920 al publicației. Astfel, regăsim, sub titlul „Scrisori. Tot pe putere se bat și azi”, un text al acestuia.
Constantin D. Pariano (născut pe 20 septembrie 1846 - decedat pe 11 ianuarie 1930) a fost un om de afaceri provenit din insula Paros (Grecia), un mare iubitor de artă, în special pictură și sculptură. Manifestul pe care îl puteți parcurge în cele ce urmează ne arată că raporturile dintre politică și oameni erau abrupte, fără un punct comun. Toți încercau să găsească soluții pentru sine și mai puțin pentru aproapele lor, chiar dacă interesul era comun.

Deși greutățile erau copleșitoare, generând tot timpul tensiuni și neînțelegeri, arivismul și avansarea pe scara socială a nulităților erau din ce în ce mai greu de gestionat. Diferența dintre cei săraci și cei bogați era clară, iar oportuniștii culegeau roadele din asuprirea celor defavorizați. Absolutiștii ar fi trebuit sa creeze ordine, legi, un parlament, pentru ca lucrurile să intre în normal, însă, din grabă și lăcomie, totul a luat o întorsătură greșită.


Desfrâul - pornit și întreținut chiar de către autoritățile vremii - trebuia să dispară, dar legile nu permiteau acest fapt.

Puteți accesa varianta integrală a numărului 4 din anul I (1920) al Analelor Dobrogei AICI.


Urmează pasaje din manifestul lui Pariano:
 
„Zicătoarea veche spunea că: «Omul sfințește locul». Arivismul nou pretinde, ca: «Locul să sfințiască pe om». Dintr’acest contrast de vederi, între cei cari știu să zidiască, și cei cari nu pot trăi fără să dărâme, s’a născut o luptă, din care meritele și caracterele au eșit învinse și date la o parte. De atunci, pe locurile ce s’ar fi căzut să le ocupe acestea, se ceartă toate nulitățile, pentru ca să se ridice și să facă averi.


Pentru acești ciocli, trecerea liniștită dela o organizațiune la alta, ori dela un principiu de acțiune abusiv, la altul corect, nu se poate face, decât răsturnând tot ce a construit experiența veacurilor. Nimic nu-I poate încredința că orice muscă nu poate face miere și că toate steagurile nu sunt roșii.


Îmbătați de școala demagogiei și trăind din contribuțiile neofiților, puțin le pasă de ruina ce lasă după dânșii și nici se gândesc că precedentele ce creează, pot folosi altora.


Eclipse, firește, se arată uneori în viața națiunilor; dar lumina degrabă le stinge; căci, desgrădirea inițiativelor individuale, intensitatea muncii ajutată de științele aplicate și garantarea dreptului de proprietate, sânt arme oțelite și invincibile, care apără Democrația de orice atacuri anarhice ale Demagogiei.


Experiența apoi a învățat pe fiecare că un Stat, ca să poată prospera, are nevoie de capacități reale, care să-l conducă și că, dacă sub un pretext sau altul, acestea nu se iau din orice clasă se găsesc, ei sânt înlocuite cu spumele, pe cari bătaia valurilor trecătoare le-au scos la iveală, ce ordine și siguranță mai poate fi înăuntru și ce relații în afară, căci toate țările ce s’au izolat, au pierit asfixiate de însăși egoismul lor, și egoismul nu este decât o pecete a deșertăciunii.


De veacuri, cugetătorii, ca să scape lumea de spiritele absolutismului, și-au căsnit mintea să alcătuiască o Constituție de stat, trasă numai din dreptul bazat pe natura și necesitățile omului, regim care s’a numit democratic, pentru că printr’însul suveranitatea dela Monarc a trecut la Popor.


Bătrânii noștri, apreciind foloasele acestui regim, s’au grăbit a-l adopta încă dela 1866, înscriindu-i principiile în Legea cea mare a Țării. Din totalitatea dispozițiunilor lui, au amânat numai acordarea votului obștesc, până ce Poporul să fie pregătit pentru delicate misiune, de a da directive în conducerea statului, pregătire, pentru care toți fruntașii partidelor de atunci și-au luat îndatorirea a o face cât mai degrabă și cu orice sacrificii.


Spiritele rele însă, care le-au succedat la cârma Țării, în dorința de a-și prelungi cât mai mult stăpânirea și a o putea supune intereselor lor personale, și-au făcut o armă dintr’această amânare, așa că, dela acea data, mistificarea Națiunii și frustrarea statului, subt toate formele și cu tot lucsul de formalități în descărcare, au luat din ce în ce niște proporții, la care nimeni altul n’a putut ajunge.


Cu cât ei erau mai nesățioși, cu atât amânau instrucția poporului, subt diferite pretexte. Cu cât dânșii își puteau plăti cu favoruri și slujbe mai mulți partizani din colegiile restrânse, cu atât ei erau mai anevoie de doborât dela cârmă și deveniau mai tirani, astfel că: prin exemplele din ce în mai arbitrare, moralitatea proverbială a celor de jos este astăzi înecată în desfrânarea celor de sus! Însăși principiile fundamentale ale democrației, această așezare senină și creștinească, au fost prefăcute de către acești tirani fățarnici în arme de speculă. Ce foloase dar, mai putea să dea regimul democratic de și înscris în Constituție, dacă în loc să-l păziască, unii l-au tuns, alții l-au muls, unii i-au luat pielea, alții carnea; dând poporului numai oasele, ea să-I tociască dinții, ca să nu poată mușca?

A venit pacea și cu dânsa aplicarea votului obștesc, care a adus la Guvern și în Parlamente așa zisa lume nouă. Nu discut aici, nici calitatea ei, nici numele ce i s’a dat; expun numai faptele. Care era prima datorie a acestor noi reprezentanți, cari în numele întregei populațiuni, veniau să vindece ranele trecutului și să ușureze lipsurile prezentului?


Să ne dea, mai înainte de toate un govern național, compus din tot ce are Țara mai luminat și mai încercat, și aceasta cu voia sau fără voia unuia sau altuia, căci Țara întreagă îl cerea, govern ce totdeauna ni s’a refuzat și pe timpul preparativelor și pe Acela ai războiului.

N’au făcut-o !


Pentru a opri apoi mersul desfrâului, pornit și întreținut de către însuși autoritățile superioare, trebuia imediat să dea în judecată, spre a fi pedepsite, atât fără-de-legile comise până astăzi, cît și să impună la taxele cele mai grele averile câștigate în mod ilicit subt orice formă, sume care, pe măsură ce s’ar fi încasat, să fi for împărțite cu despăgubiri de răsboiu’; mai întâi celor cu desăvârșire ruinați, și apoi la cei mai puțini devastați; pentru ca toți acești nenorociți, rămași pe drumuri și gata să se agate de orice făgăduieli mincinoase, să-și fi putut face, printr’însele, rost de muncă.


Prin singurele aceste două măsuri, cu nepărtinire aplicate, guvernul care le-ar fi luat dela început, și ar fi atras - nu numai bine-cuvântările și sufragiile națiunii întregi, dar încă ar fi stârpit dintr’odată abusurile, ar fi ridicat moralul public, ar fi mărit producțiunea Țării în raport cu numărul brațelor, pe care plata din despăgubiri le-ar fi pus în stare să producă și pe deasupra ar fi tăiat scurt orice influență a propagandelor anarhice.


N’au făcut nici acestea; din contra, au amnestiat pe toți tâlharii și pe toți desertorii, cari s’au îmbogățit din averile celor ce și-au făcut datoria; ba încă, le mai râd și în nas !


Odată satisfăcute aceste două nevoi capitale, concomitent cu parcelarea grabnică a pământului la săteni și cu organizațiunea nepărtinitoare și bine studiată a muncii față de capital era indicate instalarea temeinică a aplicării riguroase a unui principiu de acțiune legal și corect în toate actele de guvernământ și administrațiune, în locul aceluia de bun plac, pe care atâta amar de vreme îl practice autoritățile față de Națiune și Stat. Căci nu legile ce avem sânt vinovate de haosul și lipsurile în care bălăcim; ci acei cari le interpretează și le aplică în folosul lor.


În loc însă ca noii reprezentanți ai votului universal să se fi îngrijit mai întâi de nevoile urgente ale poporului, dânșii, odată văzuți în Parlament, s’au constituit în nenumăratele mici grupări și fiecare din ele s’ repezit cu urlete și scandale să ia puterea cu asalt Și pe ce însușiri personale ori programe se întemeiază ? Pe o a doua expropriere quasi-totală a moșiilor particulare, fără nici o plată sau pe mai nimic ! Petrecerea de fapt a caselor proprietăricești în stăpânirea chiriașilor; pe politică și pe tot felul de jafuri, din care dânșii trebuiau să iasă mari și bogați !

Văzând ce se petrece, cine nu s’a întrebat: Cum se poate ca în Țara aceasta, unde oricine, cu puțină muncă și în orice direcție poate trăi mai ușor decît oriunde, să se găsiască oameni cu așa judecată cari, în goana lor după niște aspirații, nepotrivite nici cu talentele, nici cu pregătirea lor, să-și abandoneze carierele, în care se puteau face folositori Țării, spre a-și consuma activitatea și energiile căsnindu-se să facă pe lume să creadă că, din patima și întunericul lor, se v alumina Națiunea și că, din jaful celor cari au strâns muncind și economisind, să poată face prosperitatea trântorilor cari risipesc!


Unde văd dânșii la noi pletora aceea de lucrători din țările industriale, peste măsură de populate, cari, dacă sunt goniți din fabric, mor de foame ? Și apoi în lipsa în care suntem de capitaluri bănești și de știință ori practică profesională, fără inițiativă și perseverență, ce folos poate să aducă lucrătorului scumpetea lucrului, când în aceeași proporție se scumpește și traiul? Prosperitatea unei Națiuni a început totdeauna și pretutindeni cu educațiunea și instrucția profesională a cetățenilor. Numai prin acestea, ajutate de înlesnirile tuturor mijloacelor economice modern date de stat, s’a putut ușura munca manual și iefteni producțiunea și, prin urmare, traiul.


De aceea, reglementarea raporturilor dintre diversele activități naționale a fost, este și va fi cel mai mare prilej de studii îndelungate și aprofundate a celor mai de seamă specialiști cari, cumpănind bine raporturile, să poată netezi asperitățile; iar nu, cum se face la noi ca , după ce au citit seara o scriere pe care nici nu au înțeles-o, să confecționeze a doua zi legi după dânsa, croite după alte stări și alte interese, căci: O lege, ca să-și poată avea autoritatea ei, trebuie să fie fructul experienței, iar nu impusă ca sistem de dominațiune” - C.D. Pariano.

DREPTURI DE AUTOR

a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA DE CONSTANŢA (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA DE CONSTANŢA sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.
 
Cotidianul ZIUA de Constanţa şi-a depăşit statutul publicistic, angajându-se într-un amplu demers de restituire a istoriei Dobrogei şi a personalităţilor sale marcante. În Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa, puteţi să descărcaţi în format electronic revista „Analele Dobrogei“ - serie veche, izvor de aur pentru cunoaşterea istoriei locale

Citeşte şi:

#AdrianV.Rădulescu În deschiderea Pontica 51, ZIUA de Constanţa lansează varianta digitală a volumului „Istoria Dobrogei“ şi a revistei „Analele Dobrogei“ - serie veche (document)

#citeșteDobrogea „Elevul care a avut reavoință la dexterități, nu rămâne corijent, ci e permutat la altă școală“. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii