Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
12:16 21 05 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeşteDobrogea Dobrogea în contextul Primului Război Mondial

ro

17 Jan, 2018 00:00 1025 Marime text
După ce ţara noastră a declarat război, la 14/27 august 1916, Imperiului Austro-Ungar, pentru eliberarea fraţilor noştri români de sub acest inamic, ţinutul dintre Dunăre şi Marea Neagră - Dobrogea - a suferit, pe la sud, invazia germano-bulgaro-otomană, concretizată prin Bătălia de la Turtucaia.
 
Turtucaia este o localitate pe Dunăre, fiind ca un cap de pod, adică o fortificaţie stabilită înaintea unui punct de trecere. Localitatea avea un diametru de 7-8 km, cu 15 centre de rezistenţă.

La 31 august 1916, bulgarii atacă grănicerii români şi îşi instalează artileria. Se mai dă un atac în noaptea de 1-2 septembrie, dar trupele române rezistă pe linia Staro-Selo. Atacul se reia pe data de 3 septembrie, lângă aceeaşi linie de apărare, iar colonelul Nicolicescu ordonă evacuarea. Românii au pierdut 2.000 de soldaţi, iar cei rămaşi au fost fie răniţi, fie demoralizaţi şi înfricoşaţi.
 
Chiar dacă generalul Teodorescu a cerut întăriri, respectiv 16 batalioane, dinspre Olteniţa, acestea au ajuns târziu şi nu toate în acelaşi timp. La data de 5 septembrie, inamicii continuă un alt bombardament asupra oraşului, dar în sectorul numit Daidâr vin bombardiere româneşti, iar centrul 8 a fost apărat de ofiţerul rezervist Lixeanu Nedelcu, învăţător din Brătianu - Ialomiţa. Deşi erau cinci batalioane, comandantul nu le-a folosit, fapt de care profită germano-bulgarii, ce atacă centrul nr. 3.
 
Generalul Teodorescu, care comandă divizia 17 infanterie, afirma că situaţia era gravă, iar generalul Aslan dorea o manevră externă, generalul Basarabescu, comandantul diviziei 9 infanterie, trebuia să atace spre Turtucaia, iar generalul rus Zaioncikovski, care înainta încet cu divizia 61 rusă, la care se adăuga şi un detaşament sârb, nu a dat un atac precis, inamicilor. Atacul decisiv a fost dat de către bulgari, prin punctul estic, în noaptea de 5-6 septembrie, iar românii cad în linia inamică. Românii ripostează, dar dezordonat, se produce haos, mulţi au trecut Dunărea spre a se salva. Au căzut 480 de ofiţeri, 6.000 de soldaţi, foarte mulţi prizonieri au fost luaţi, dar şi multe arme.

Bătăliile de la Silistra şi Bazargic 

Comandantul trupelor germano-bulgare, feldmareşalul Mackensen, optimist datorită acestui rezultat, a ordonat continuarea atacului asupra Dobrogei, pe linia Cernavodă -Constanţa. În stânga se afla brigada 3 din cadrul diviziei I Sofia, cu alte trei baterii militare, în centru, armata a III-a, ce era compusă dintr-o divizie de cavalerie, iar în dreapta, o rezervă rulată a amintitei armate, detaşamentul Varna sub generalul bulgar, Kontargiev.
 
Atacul s-a dat la 29 august, când bulgarii devastau gara oraşului Silistra, fapt ce a dus la părăsirea oraşului de către localnici, dar atacatorii au fost prinşi de divizia 9, condusă de generalul Basarabescu, şi executaţi.
 
La Medgidia se afla corpul militar rus, condus de generalul Zaioncicovski, cu divizia 61 rusă şi cea sârbo-croată. Românii şi ruşii erau împărţiţi în trei grupe armate, pe distanţe mari, izolate şi fără unitate.
 
În noaptea dintre 1 şi 2 septembrie 1916, bulgarii trec graniţa, dar sunt respinşi de români la Akkandîlar şi Kurtbunar.
 
La 3 septembrie, generalul Arghirescu planifică un atac asupra Kurtbunarului, bulgarii fiind respinşi de Brigada 6 română, dar, temându-se să nu fie înconjurat, generalul Arghirescu ordonă retragerea.
 
Ziua următoare, 4 septembrie, dă un atac asupra oraşului cu grupul Varna, în pofida prezenţei militare româneşti, prin detaşamentele Condeescu şi Paulian, sosite la Silistra la 5 septembrie.
 
La 6 septembrie 1916, comandantul Armatei a III-a, condusă de generalul de divizie, Mihail Aslan, ordonă generalului Zaioncicovski, căruia îi aparţinea şi divizia 9, să se retragă şi să reziste pe linia Constanţa - Medgidia. Marele Cartier General Român voia eliberarea oraşului Turtucaia şi crearea Armatei de Dobrogea, sub generalul rus Zaioncikovski.
 
Bătălia de la Bazargic a avut loc între 4 şi 5 septembrie 1916, între trupele ruse şi bulgare ca rivale, atacuri cu baionetă, generalul bulgar Contargiev cerând ajutor de la divizia 6 vecină. Deşi ocupat de bulgari, satul Ghelengic va fi reocupat de trupele române. Din cauza greşelii generalului rus Zaioncikovski de a se retrage, bulgarii reocupă localitatea.
 
Luptele se continuă spre nord, unde sunt antrenate diviziile 2 infanterie sub generalul Găisescu, a V-a infanterie sub Constantin Petală, a Xv-a sub Eremia Grigorescu, a IX-a română între Câşla şi Dobromiru de Vale, divizia a III-a rusă între Dobromiru din Deal şi Apta At şi divizia sârbă între Apta At şi Hagichioi, iar cele germano-bulgare făceau parte din Brigada Bode.
 
În aceste condiţii, la 14-15 septembrie, trupele române se retrag pe linia Rasova-Cobadin -Tuzla, anunţând alte lupte înverşunate.
 
Luptele de la Oltina date între batalionul diviziei IX, a generalului N. Petală, divizia a XIX-a, a colonelului C. Scărişoreanu, centru - sub comanda generalului Zaioncikovski, ruşi şi sârbi.

Trupele germano-bulgare, conduse de Mackensen, ce coordona grupul Bode, diviziile I Sofia şi IV Preslav - atacul din 12-13 septembrie contra românilor.
 
La 14 septembrie, armatele conduse de Mackensen şi generalul bulgar Toşev dau lupte contra ruşilor şi sârbilor la Apta At. Brigada 36 română a fost bombardată de o artilerie grea germano-bulgară, fapt ce a condus la retragerea românilor.
 
Luptele de la Cobadin-Tuzla - 16-21 septembrie 1916, cu participarea diviziei 19 a colonelului Scărişoreanu, cu atac contra bulgarilor la Osmancea. Bulgarii înaintează cu diviziile I Sofia, a IV-a Prestlav şi a VIa Vidin, fiind deci superiori românilor, prin tunuri germane, austriece, mitraliere, blindate şi aeroplane.
 
Pe linia Rasova-Arabagi, românii îi atacă pe germani, dar, prin intervenţia diviziei I bulgare, românii se retrag.
 
Bătălia de la Amzacea din 4 octombrie 1916, cu participarea diviziilor româneşti 2, 15 şi 12, ultima sub comanda unui general rus, anume Freiman - în centru se afla grupul rus Simonski, iar la est, grupul generalului român Hartel şi diviziile 9 română - Petală, brigada Poetaş. Turcii din divizia 3 atacă, în încercarea cuceririi satului Perveli.
 
La Topraisar, Mackensen participă cu armata a III-a germano-bulgară, dar şi divizia 19 a colonelului C. Scărişoreanu şi a colonelului Poetaş, oprind pentru moment înaintarea inamică.
 
Căderea Cobadinului şi a Topraisarului. Deşi colonelul Scărişoreanu, a intervenit, diviziile 51 şi 39 se retrag, localitatea Topraisar fiind ocupată de germani la 21 octombrie, ca şi Cobadin, tot în aceeaşi zi, pe fondul rezistenţei slabe a ruşilor, dar şi al laşităţii, aceştia fugind din faţa atacurilor cu baionetă ale bulgarilor.
 
Importantă a fost Operaţiunea de la Flămânda, din 18 septembrie - 1 octombrie/22 septembrie - 5 octombrie 1916, cu participarea generalului de divizie Alexandru Averescu, comandantul armatei 3 - Gh. Văleanu, diviziile 10,16,18, 21, 22 şi divizia 1 cavalerie română, împreună cu Armata de Dobrogea, condusă de generalul Zaioncikovski.
 
Trecerea Dunării s-a făcut cu cinci divizii de infanterie pe la Giurgiu şi Olteniţa, unde fluviul este mai îngust şi cu malul puţin înclinat, pe un pod de vase, dar având în vedere situaţia din Transilvania, Marele Cartier General Român renunţă la această operaţiune. Rămâne Armata de Dobrogea, ce a efectuat o manevră, cea de la Flămânda, între Aliman-Deleni, Amzacea.
 
Căderea Constanţei a avut loc în seara de 22 octombrie, pe o ploaie cu tunete şi fulgere, într-un oraş abandonat, între bulgari şi ruşi, primii lansând, cu ajutorul aeroplanelor, bombe, atât în oraş, cât şi asupra gării, a trenurilor, dar şi asupra Podului de la Cernavoda, de aceea oraşul era pustiu. Bulgarii dărâmă statuia lui Ovidius, pe care germanii o repun la loc. La 23 octombrie a fost ocupată şi Medgidia, unde se afla Cartierul General Rus, divizia 5 română, atacată de inamic.
 
Luptele din regiunea Mihail Kogălniceanu, Nicolae Bălcescu şi Dorobanţu s-au dat pe 24 octombrie, în condiţiile în care Mackensen a cerut generalului bulgar Toşev cucerirea Rasovei de către divizia I Sofia şi a Cernavodei, ceea ce s-a şi întâmplat, când ai noştri se retrag la Hârşova. A fost o luptă îndârjită, generalul rus Zaioncikovski a fost înlocuit cu generalul Saharov, dar trupele de cavalerie bulgare se opresc pe linia judeţelor Constanţa - Tulcea.
 
După Pacea de la Bucureşti - Buftea - aprilie 1918, au continuat jafurile. Dobrogea se afla în stăpânirea bulgaro-germanilor, raţia era de 500 de grame de mămăligă pe zi de om, muncă forţată.
 
România reintră în război, tot de partea Antantei, la 10 noiembrie 1918, câteva zile mai târziu aveau să se unească cu România alte două provincii vechi româneşti, în afara Basarabiei, unită la 27 martie 1918, şi anume Bucovina, dar mai ales Transilvania, la 1 decembrie 1918 realizându-se visul românilor de a trăi în cadrul aceleiaşi ţări.

Bibliografie selectivă 

- Atanasiu, V., România în anii Primului Război, Editura Militară, vol. 1 Bucureşti, 1987
- Kiriţescu, C., Istoria războiului pentru întregirea României - 1916-1918, vol. 1-3, Bucureşti 1925-1927.

Despre Mihai Bucur 

Profesor de istorie şi geografie
2014 - prezent, Profesor titular la Școala Gimnazială nr. 1 Dorobanţu, comuna N. Bălcescu / Școala Gimnazială „Iuliu Valaori“ Nisipari; 
2010-2014: Școala Gimnazială „Mihai Eminescu“ Costineşti/ Școala Gimnazială nr. 1 din 2 Mai
2000-2010: Școala Gimnazială nr. 1 Fântânele
1999-2000: Grup Școlar Construcţii de Maşini Constanţa
1998-1999: Grup Școlar Construcţii de Maşini Medgidia
2005-2008 şi 2009-2010 - director la Școala Gimnazială nr. 1 Fântânele 
2009: Gradul I în învăţământul preuniversitar, Universitatea „Ovidius“ Constanţa
2009: licenţiat în geografie la Universitatea „Spiru Haret“ din Bucureşti
2007: master în istorie, la Universitatea „Ovidius“ Constanţa
1998: licenţiat în istorie, Universitatea „Ovidius“ Constanţa, Facultatea de Litere, Drept, Istorie şi Teologie. 
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii