Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
09:23 23 10 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeşteDobrogea Arşavir Acterian, un martor de excepţie al epocii sale

ro

18 Sep, 2019 00:00 618 Marime text

Astăzi se împlinesc 22 ani de la moartea lui Arşavir Acterian, avocat, scriitor, jurnalist şi memorialist român de origine armeană, membru al Uniunii Scriitorilor din România.
S-a născut la Constanţa (Kiustenge, cum îi plăcea lui să-şi denumească oraşul natal), în ziua de 19 septembrie 1907 şi, împreună cu fratele său, Haig, şi sora sa, Jeni, Arşavir a făcut parte dintr-o cunoscută dinastie de intelectuali armeni, care s-a dăruit cu pasiunii culturii româneşti.

Personaj marcant al generaţiei de aur a marilor intelectuali interbelici, a fost prieten şi coleg cu Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Constantin Noica, Mircea Eliade, Emil Cioran, Dan şi Emil Botta, Mircea Vulcănescu, Petru Comarnescu, Barbu Brezeanu, Petre Ţuţea, cu acesta din urmă împărţind celula de la Aiud, unde fusese închis pentru fapte „de uneltire” împotriva regimului comunist.
 

„Martorul secolului“


A scris multă literatură memorialistică, fiind poreclit de prietenii săi „martorul secolului“. Jurnalele sale, care acoperă peste 60 de ani de evocări, cu întreruperi cauzate de perioadele de tăcere din temniţele comuniste, relevă personalitatea unui om cu trăiri interioare de o intensitate ieşită din comun, un om care analizează viaţa transcendental şi care găseşte în fiecare clipă esenţa momentului.

Colegul său de liceu Barbu Brezeanu, citat de Simion Tavitian în volumul „Armeni de seamă din România“, notează în amintirile sale:

Îl preţuiam şi îl iubeam de o viaţă pe decanul breslei noastre scriitoriceşti, pe sfiosul şi bunul nostru Arşavir Acterian. Făceam parte din aceeaşi tagmă şi promoţie a Liceului „Spiru C. Haret“ (1920-1928), unde acum peste 70 de ani devoram literatura, cu precădere pe cea filosofică - în dauna manualelor şcolare şi mai cu seamă a celor de matematică - antipatie ce ne-a atras tuturor celor din clasa a VII-a modernă epitetele de „ageamii“ şi de „troglodiţi“, mânios rostite de profesorul de matematici care era poetul Ion Barbu şi care ne-a devenit, efectiv, profesor de literatură. Tot atunci, în primăvara anului şcolar 1928, debutam în Vlăstarul - revista liceului - împreună cu Eugen Ionescu, Constantin Noica“.

 

„Optez pentru credinţa în care adesea mă clatin“


Ca student la Drept şi apoi avocat, continuă să facă jurnalism cultural în publicaţiile Ultima oră, Vremea, Axa, Fapta, Freamătul vremii, Excelsior etc. După ce este graţiat, în 1964, se ocupă de publicarea cărţilor fratelui şi surorii sale, trecuţi în nefiinţă. Abia după 1990 apar şi volumele sale: Cum am devenit creştin (Ed. Harisma, Bucureşti, 1994), Jurnalul unui pseudofilozof (Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1990), Privilegiaţi şi năpăstuiţi (Ed. Institutul European, Iaşi, 1994), Jurnalul în căutarea lui Dumnezeu (Ed. Institutul European, Iaşi, 1994 ), Portrete şi trei amintiri din puşcărie (Ed. Ararat, Bucureşti, 1996).

În cartea „Armenii dobrogeni în istoria şi civilizaţia românilor“, ce poate fi parcursă şi descărcată gratuit din Biblioteca digitală ZIUA de Constanţa, Simion Tavitian susţine că lucrările sale constituie „adevărate spaţii de confesiuni şi mărturisiri de epocă, asemeni unui moralist înveterat“.

„Într-una din notaţiile din Jurnalul său, găsim şi o undă autocritică, cu privire la rătăcirile sale din trecut: «Nu mă mai interesează nici politica, sau, mai pe larg, nici istoria în acţiune şi mizerie (de altfel, ca în tinereţea mea, când eram apolitic, condiţie înţeleaptă din care am dezertat un timp ca să suport, ca un idiot, toate consecinţele funeste ale acestei dezertări). Optez pentru credinţa în care adesea mă clatin (e cazul şi locul să recunosc inegalitatea mea cu humoare şi comportare) şi mai ales pentru dragostea fără limită, anulând în mine ura cu desăvârşire, chiar de-ar fi ca ura să mă nimicească.

Optez pentru Christos care, în ochii mei, a fost dragostea. Zică lumea ce-o zice! Cred în dumnezeirea lui Christos, întrucât e dragostea infinită. Nu-mi pasă dacă adevărul e de partea celor ce proclamă (cu o suspectă siguranţă, totuşi) că Dumnezeu e un simplu mit şi câte alte aserţiuni necontrolabile în absolut»“.


Arşavir Acterian încetează din viaţă la 18 septembrie 1997, cu o zi înainte de a fi împlinit 90 de ani.

Sursa text: Simion Tavitian - „Armeni de seamă din România“, „Armenii dobrogeni în istoria şi civilizaţia românilor“
Sursa foto: „Armeni de seamă din România“, de Simion Tavitian

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii