Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:05 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UE a ajuns in Romania si prin investitiile imobiliare moderne

ro

01 Sep, 2006 00:00 1085 Marime text
Apartamentele luxoase situate la ultimele etaje ale blocurilor-turn sunt ultimul trend in materie de achizitii imobiliare, si asta nu pentru ca suna bine pentru cumparatorul "cu fite" sa fie proprietarul unui penthouse. Panorama orasului poate fi admirata in voie dintr-o asemenea locuinta, mai linistita si mai spatioasa decat apartamentele de la etajele inferioare. Luxul de a fi altfel scoate insa bani buni din contul fericitului proprietar. Moda a venit de afara, intr-o tara in care a cumpara un apartament la ultimul etaj intr-un bloc comunist este o afacere proasta, atat pentru vanzator, cat si pentru cumparator. Infiltratiile prin terasa, dar si riscul seismic sunt doar cateva din "defectele" unor asemenea locuinte. Cu o strategie de marketing bine pusa la punct, investitorii imobiliari din marile orase au inceput sa-si diversifice proiectele mai ales in ultimii doi ani, prin noile complexuri rezidentiale compuse din blocuri-turn. Moda apartamentelor luxoase cu terase spatioase a ajuns si la Constanta. Specialistii spun ca este vorba de un curent din Occident, iar tara noastra s-a adaptat, pentru ca piata merge inainte. Se pare ca au fost cereri mai ales din partea unor clienti olandezi si italieni. Preturile finale sunt mai mari comparativ cu apartamentele de la etajele inferioare, chiar daca metrul patrat construit costa la fel, in jur de 715 euro (inclusiv TVA). Specialistii spun ca nu inaltimea este argumentul decisiv, ci finisajele, precum si suprafetele. Mai multi metri patrati per locuinta se obtin prin impartirea unui nivel intre doua apartamente in sistem duplex, in cazul etajelor 9 si 10, fata de patru apartamente/nivel, in cazul celorlalte etaje. Practic, cine locuieste intr-un penthouse poate sa-l personalizeze dupa propriul gust in materie de amenajari. In plus, are la dispozitie o terasa de 100 mp.Sunt multe cartiere din Constanta, care includ in ofertele lor si penthouse-uri pentru clasa medie, dupa cum explica reprezentantii unor proiecte. Preturile cresc in functie de tipul si suprafata locuintelor. Sub 40.000 de euro nu exista astfel de apartamente, in timp ce maximul este de 200.000 de euro, in cazul celor tip duplex, situate la etajul 11. Si aici, preturile mai mari se explica prin dispunerea a cinci apartamente/nivel, comparativ cu zece, cate are etajul imediat inferior. In prezent nu se mai fac diferentieri la nivelul preturilor in functie de orientarea apartamentului, cum s-a procedat intr-o prima faza. Cel mai ieftin apartament costa 44.000 de euro, iar un apartament tip penthouse de la etajul 10 depaseste 142.000 euro.Exact invers stau lucrurile in cazul apartamentelor de la etajele superioare din blocurile construite inainte de 1990. Acestea se vand cu aproximativ 10% mai ieftin fata de celelalte etaje, in principal din cauza problemelor legate de hidroizolatie. Nu prea exista cereri de locuinte situate la etajul zece din zece. Asemenea tranzactii se fac greu si numai dupa ce proprietarul mai lasa din pret. Asta nu inseamna insa ca ultimul etaj ofera chilipiruri imobiliare, un apartament cu trei camere situat la ultimul etaj intr-un cartier periferic putand ajunge la 75.000 de euro. Daca imobilul are si risc seismic ridicat, vanzarea apartamentului este cu atat mai dificila.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii