Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:40 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proprietarii de terenuri ignora Consiliul Local

ro

07 Jul, 2006 00:00 915 Marime text

Constructii fara aprobare

Afacerile imobiliare, cu terenuri, vile si cartiere de lux au luat amploare in ultima vreme * La inceput investitorii, mai mici sau mai mari, se limitau doar la a cumpara si vinde terenuri * Cu timpul s-a ajuns la proiecte mult mai complexe * Peste noapte au aparut cladiri noi cu birouri, dupa ultimele cerinte, din a caror inchiriere se obtin bani buni * In dorinta de a-si amortiza investitia cat mai repede, acestia uita ca proiectele lor trebuie aprobate in sedinte ale Consiliului Local * O mare parte dintre ei se apuca de construit cu mult inainte de a obtine aprobare * Nu este numai cazul investitorilor de anvergura ci si al celor care isi construiesc o casa si trebuie sa obtina autorizatia de construire * Este drept ca si proprietarii se grabesc sa construiasca si au nevoie repede de toate aprobarile dar si autoritatilor au un timp de reactie foarte mare la solicitarile primite # La o verificare aleatorie facuta pe teren, aproximativ o treime din proiectele propuse pentru aprobare in sedinta din 29 iunie erau aproape de finalizare * Majoritatea constructorilor demareaza constructiile fara ca beneficiarii sa aiba toate actele si acest procedeu a devenit o practica acceptata tacit si de institutiile indrituite cu controlul in acest domeniu

In Constanta ultimilor ani se construieste foarte mult. Peste noapte au aparut magazine, hoteluri, sedii de firme noi noute. Acestora li se adauga cartiere ce au aparut pe terenuri virane unde in urma cu cativa ani erau gradini sau pur si simplu locuri unde se aruncau gunoaiele. In timp, acestea au inceput sa fie valorificate, au aparut fel si fel de persoane care au stiut sa profite de nevoia de terenuri, care si-au dat seama in ce directie se va merge, au speculat si au reusit sa faca averi din acest tip de tranzactii. Ca peste tot unde este vorba de bani multi, au inceput sa apara si problemele, acte dubioase facute de notari, mostenitori aparuti peste noapte, bucati de teren revendicate de mai multi proprietari. Din momentul in care terenul devine proprietate personala, incep problemele cu autorizatiile de constructie. Dupa depunerea dosarului la primarie urmeaza o perioada lunga de asteptare pana cand propunerea de constructie este pusa in discutie, iar daca dosarul este complet, proiectul este aprobat. Cu toate ca legea este la fel pentru toti, in virtutea spiritului balcanic, mai sunt si unii care uita de traseul legal al cererii lor si se apuca de constructie cu mult inainte ca proiectul lor sa fie discutat. Acestia fie credite sau planuri de afaceri care nu sufera amanare, fie ignora cadrul legal in care ar trebui sa rezolve lucrurile. O parte dintre ei au cunostinte in primarie si se bazeaza ca nu vor fi calcati de organele de control, iar altora pur si simplu nu le pasa sau nici macar nu se gandesc la consecinte. Din convocatorul sedintei de consiliu local care a avut loc pe 29 iunie am ales la intamplare cateva locatii si am incercat sa vedem daca cei care au depus dosare sunt de buna credinta sau nu. Cateva din locatiile alese aveau adresele atat de vagi incat a fost nevoie de ceva timp pentru a le descoperi. Un exemplu graitor in acest sens sunt constructiile ce urmeaza a se realiza pe strada Varful cu Dor la numarul 26. Pentru necunoscatori pare foarte simplu, dar cand ajungi la fata locului realizezi ca de fapt tot ce se afla in incinta "sere" se gaseste la numarul 26. Suprafata este foarte mare, iar numarul firmelor care isi desfasoara activitatea acolo este pe masura. Urmatoarea tinta a fost complexul Marvimex unde se anunta ca urmeaza sa fie construit proiectul Skip GPL. Dupa ce am cautat numarul 17 pe strada Dumitru Marinescu in cele din urma am descoperit ca este chiar in curtea complexului. In interior, protejate de privirile curiosilor, cu ajutorul unor braduti alesi pe spranceana si a unui gard stau doua recipiente mari de alimentare cu gaz GPL. Felul in care sunt asezate, atat de bine ascunse, demonstreaza ca ele se afla de multa vreme in curtea complexului. Mai departe, pe strada Luptatori, la numarul 10, SC Adivin 95 SRL care detine o piata in zona construieste inca un spatiu comercial format din parter si un etaj. Chiar daca mai erau cateva zile pana la aprobarea proiectului, lucrarile erau aproape de finalizare. In aceeasi situatie se gasesc si alte proiecte aflate pe strada Primaverii sau pe Adamclisi. De obicei, nerabdatori sunt cei care vor sa construiasca birouri sau spatii comerciale. Am gasit si locatii unde cei in cauza asteapta ca proiectul lor sa fie aprobat si apoi sa se apuce de lucru. Aproximativ o treime din locatiile vizate de noi sunt in afara legii. O parte din vina pentru aceasta stare de fapt o poarta autoritatile. Un dosar complet este foarte greu de facut si apoi aprobarea lui dureaza luni bune. Este posibil ca in momentul in care el este discutat in sedinta de Consiliu sa ii fie gasita o hiba si proiectul sa nu fie aprobat. In acest caz, cei care s-au apucat deja de lucrare isi vad linistiti de treaba si de multe ori se intampla ca proiectele sa fie de mult terminate in momentul in care ele sunt aprobate.Greseli provocate de procedura greoaieIlegalisti probabil ca vor exista tot timpul, dar este nevoie si de o destindere a legislatiei in aceasta directie. Procedura greoaie ii impinge pe constructori si beneficiari sa astepte pana la finalizarea actelor necesare demararii constructiei. Birocratia face sa dureze foarte mult pana cand autorizatiile sunt aprobate din momentul in care detii terenul si ai proiectul, fiind nevoie sa te inarmezi cu nervi de otel pana cand vei putea construi legal. Calvarul proprietarilor nu se termina aici, din momentul in care au proiectul aprobat si pana cand isi vad constructia ridicata, ei trebuind sa treaca alte probe de foc. Urmeaza un adevarat pelerinaj de experti de la cei din cadrul disciplinei in constructii pana la cei de la protectia civila la fata locului. Pe langa bani si multa munca pentru ridicarea unei constructii e nevoie si de nervi tari. Pana cand procedurile se vor simplifica iar durata de timp de la depunerea dosarului si pana la aprobarea lui se va scurta probabil ca vor mai exista "descurcareti" care vor sari etapele legale.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii