Tecău l-ar putea întâlni pe Nadal la Londra
Tecău l-ar putea întâlni pe Nadal la Londra
1653
Marime text
După ce a ajuns până în sferturi pe zgura de la Roland Garros, perechea formată din Horia
Tecău şi suedezul Robert Lindstedt va schimba în această săptămână suprafaţa de joc, urmând
să participe la turneul pe iarbă de la Londra, dotat cu premii în valoare de 627.000 de euro.
Luna aceasta se anunţă deosebit de grea pentru Horia Tecău şi pentru partenerul său Robert Lindstedt, care au de apărat titlul cucerit la ‘s-Hertogenbosch, dar şi cea mai bună performanţă reuşită de când joacă împreună, finala la Wimbledon. Până atunci însă, cei doi sunt cap de serie numărul 7 la turneul din această săptămână de la Londra, urmând să evolueze direct în turul secund al întrecerii. Horia şi Robert îi vor întâlni în această fază a competiţiei pe câştigătorii partidei din primul tur dintre Marc Lopez/Rafael Nadal (Spania) şi Thomaz Bellucci/Andre Sa (Brazilia). Prin calificarea în turul secund al turneului, Tecău şi Lindstedt şi-au asigurat un cec de 2.960 de euro şi 20 de puncte în clasamentul ATP.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


