Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:32 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

SSC Farul Constanţa joacă sâmbătă la Olteniţa. Mai sunt două meciuri! Ce hotărăşte Comisia de Disciplină şi Etică?

ro

19 May, 2018 00:00 3989 Marime text
Liderul seriei secunde a Ligii a 3-a e fotbal, SSC Farul Constanţa, susţine sâmbătă, 19 mai, ultimul meci în deplasare din acest sezon, întâlnind, de la ora 18.00, în etapa a 25-a, a zecea clasată, CSM Olteniţa, pe care, în tur, a învins-o cu 8-1. Tot sâmbătă, de la aceeaşi oră, echipa de pe locul doi şi contracandidata SSC Farul la promovarea în Liga a 2-a, Progresul 1944 Spartac, evoluează pe terenul formaţiei Înainte Modelu (locul 8).

Ca de fiecare dată în ultimele runde, SSC Farul urmăreşte victoria şi speră ca echipa din Bucureşti să se împiedice, pentru ca „marinarii“ să capete din nou prima şansă la accederea imediată în eşalonul secund. Cu două etape înaintea încheierii campionatului, Farul şi Progresul au acelaşi număr de puncte, 61, fiind despărţite de golaveraj, capitol la care „marinarii“ stau mai bine, astfel că ocupă prima poziţie. La rezultatele directe însă e în avantaj echipa din capitală, care a câştigat pe teren propriu cu 7-0 şi a remizat, 1-1, la Constanţa. Cum acest criteriu contează la final (în cazul egalităţii de puncte), Progresul 1944 Spartac are prima şansă în acest moment la obţinerea promovării.

Lupta pentru promovare poate căpăta însă o altă turnură, urmând a fi câştigată fără probleme de SSC Farul, dacă Progresul 1944 Spartac va fi depunctată, în urma celor două cauze care există împotriva ei la Comisia de Disciplină şi Etică a Federaţiei Române de Fotbal! SSC Farul a sesizat oficial faptul că Progresul 1944 Spartac nu ar avea numărul regulamentar de grupe de juniori. În dosarul 7/CD/2018, reclamanţii sunt Federaţia Române de Fotbal (prin secretar general) şi SSC Farul, iar în dosarul 8/CD/2018, reclamant este SSC Farul. În ambele cauze, care au primit termen pentru 23 mai a.c., ca pârât figurează Progresul 1944 Spartac, care a cerut amânare la ultima şedinţă a Comisiei.

Deschisă, vineri, de meciurile Sportul Chiscani - Victoria Traian 2-0, FCSB II - CSM Rm. Sărat 5-0, Metalul Buzău - Delta Dobrogea Tulcea 2-1 şi FC Voluntari II - Axiopolis Cernavodă 2-1, penultima etapă din seria secundă a Ligii a 3-a îşi derulează celelalte meciuri sâmbătă, 19 mai. În afară de partidele în care sunt angrenate SSC Farul şi Progresul 1944 Spartac, se mai joacă Unirea Slobozia - Agricola Borcea.

Clasament: SSC Farul - 61p (84-24), 2. Progresul 1944 Spartac - 61p (75-25), 3. Unirea Slobozia - 51p (76-32), 4. Axiopolis - 51p (65-27), 5. Metalul Buzău - 49p, 6. FCSB II - 46p, 7. FC Voluntari II - 42p, 8. Înainte Modelu - 34p, 9. CSM Rm. Sărat - 30p, 10. CSM Olteniţa - 20p, 11. Sportul Chiscani - 18p, 12. Agricola Borcea - 17p, 13. Delta Dobrogea Tulcea - 10p, 14. Victoria Traian - 3p.

Sursa foto: ZIUA de Constanţa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii