Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:41 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Simona Halep participă la turneul de la Sydney. Se stabileşte tabloul. Participare valoroasă!

ro

04 Jan, 2019 00:00 1512 Marime text
Simona Halep, numărul 1 în clasamentul mondial al tenisului feminin, a ajuns la Sydney, acolo unde va participa la primul ei turneu din 2019 şi totodată singurul înainte de Australian Open.
 
Programat în perioada 6-12 ianuarie, turneul de la Sydney va fi unul foarte puternic, înscriindu-se opt dintre primele zece clasate în ierarhia WTA: Simona Halep (1 WTA), Angelique Kerber (2 WTA), Naomi Osaka (4 WTA), Sloane Stephens (5 WTA), Petra Kvitova (7 WTA), Kiki Bertens (8 WTA), Karolina Pliskova (9 WTA) şi Daria Kasatkina (10 WTA)! Tragerea la sorţi a meciurilor de pe tablou va avea loc în cursul acestei zile.
 
Întrecerea australiană reprezintă şi revenirea în arenă a Simonei, după problemele medicale cu care s-a confruntat anul trecut şi care au obligat-o să ia o pauză mai lungă. „Nu am niciun obiectiv la Sydney. Vreau să-mi intru în ritm şi să câştig câteva partide. E puţin un singur turneu înainte de Australian Open, dar am preferat să iau o pauză mai îndelungată, pentru a mă reface după accidentarea de la spate“, a spus Simona Halep.
 
La Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului, campioana din Constanţa a disputat în 2018 finala, pe care a pierdut-o în faţa danezei Caroline Wozniacki.
 
Sursa foto: Instagram (Simona Halep)
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii