Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:02 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prima victorie în deplasare a HC Dobrogea Sud în acest campionat

ro

17 Oct, 2019 21:26 1700 Marime text
Echipa masculină de handbal HC Dobrogea Sud Constanța a susținut astăzi meciul din etapa a opta a Ligii Naționale, întâlnind în deplasare, de la ora 18.00, HC Buzău 2012.

Victoria le-a aparținut oaspeților, scor 25-20 (13-8).

Prima victorie în deplasare a HC Dobrogea Sud vine firesc, după o creștere de formă evidentă, care a adus egalul de la București cu CSM și succesul de la Csurgo. A început bine jocul, cei de la HC Dobrogea Sud au intrat cu cinci goluri la pauză și au terminat la o diferență confortabilă, după o repriză secundă egală. Din nou în teren, George Buricea a condus jocul echipei și a fost decisiv atunci când gazdele au dat impresia că pot reveni. Un contraatac ca pe vremuri, în 2006, când a marcat pe terenul lui Dinamo și a adus titlul la Constanța, urmat de o pasă perfectă pentru unul dintre succesorii săi în extrema stângă, Csog, care a menținut ecartul la cinci goluri, au spulberat ultimele speranțe ale buzoienilor. Începem să respirăm! Iar fanii noștri fideli ne-au fost alături și la Buzău, se arată pe site-ul hcdobrogeasud.ro.


Echipa: Iancu, Hendawy, Vasile – Nistor -1, Malinovic - 4, Buricea - 2, Chikovani - 3, Nikolic - 1, Csog - 10, Chiuffa - 1, Rotaru - 1, Simovic, Omar, Andrei - 2, Ilie, Susanu, Ignat.

În clasament, HC Dobrogea Sud se află pe locul zece, cu șapte puncte.  

Sursă foto: hcdobrogeasud.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii