Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
21:07 21 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Povestea unui jucător şi antrenor nepereche - A învăţat fotbalul pe plaja de la Mangalia, a fost strămutat şi a avut domiciliu forţat „Diavolul Negru” care a promovat de două ori Farul în Divizia A (galerie foto + video)

ro

12 Dec, 2013 00:00 8459 Marime text
De numele acestui tehnician de legendă se leagă şi un loc patru ocupat de „marinari” în prima divizie
 
Emanoil Haşoti. Unul dintre cei mai importanţi, iubiţi şi respectaţi antrenori din istoria FC Farul. Tehnician cu performanţe, născut dintr-un fotbalist sclipitor. A strălucit ca jucător la Braşov şi a evoluat la echipa naţională. În tinereţe, s-a mutat cu domiciliul prin ţară, alături de familie, la ordinul autorităţilor vremii, însă aceasta nu l-a obosit şi nu l-a împiedicat să-i dea curs iubirii vieţii sale: fotbalul. S-a stins din viaţă acum 20 de ani, la o vârstă la care mai avea multe de spus şi de făcut.
 
Începuturile acestei poveşti se pierd în negura timpului. În 1940, mai multe familii de aromâni au ajuns la Mangalia, în urma cedării Cadrilaterului. Veneau de la Kavarna (astăzi oraş al Bulgariei, atunci aparţinând de România). Printre ele se aflau şi familiile Haşoti şi Buzbuchi, care aveau să dea României fotbalişti cunoscuţi. Născut pe 14 septembrie 1932, la Kavarna, Emanoil Haşoti avea opt ani când a ajuns la Mangalia. A învăţat fotbalul pe nisipul plajei, iar apoi a fost promovat în echipa de amatori a oraşului, Recolta Mangalia, pentru care juca în 1950. Peste doi ani însă, pentru mai multe familii, printre care şi a sa, a venit ordinul de strămutare. Au primit termen o lună să-şi aleagă viitoarea destinaţie. „Când a trebuit să părăsim Mangalia, am hotărât să mergem în centrul ţării, alegând Sibiul, pentru că era un oraş industrializat, cu oameni serioşi”, povesteşte Dumitru Buzbuchi, cel care avea să devină cumnat cu Emanoil Haşoti, după ce fotbalistul s-a căsătorit cu sora lui Dumitru, Cornelia. La Sibiu au ajuns 13 familii din Mangalia. Emanoil era deja fotbalist, iar după ce s-a mutat în Ardeal, a putut totuşi să mai evolueze, pentru scurt timp e adevărat (câteva luni), la SN Constanţa, între 1952 şi 1953. La un an după stabilirea la Sibiu, celor veniţi din Dobrogea li s-a fixat şi domiciliu obligatoriu, astfel că tânărul Haşoti a fost nevoit să joace fotbal doar în oraş, la Independenţa Sibiu. În 1954 însă, s-a ridicat hotărârea de strămutare şi domiciliu forţat, astfel că familia şi neamurile lui Emanoil au putut reveni acasă. „Puteam rămâne şi la Sibiu, dar ne-am întors, pentru că am simţit că aici e locul nostru. În plus, pe litoral aveam şi multe rude”, mai spune Dumitru Buzbuchi. Acestuia, cât şi Corneliei Haşoti, Alexandru Buzbuchi, portarul de la FC Viitorul, le este rudă, nepot de văr primar.
 
Cronici favorabile în ziarele greceşti
 
Familia i s-a întors la Constanţa, însă Emanoil a rămas cu fotbalul în zonă. A jucat până în 1955 la Independenţa Sibiu, după care a început perioada sa de glorie la Braşov (unde a fost adus de antrenorul Silviu Ploeşteanu) şi la echipa naţională. A evoluat timp de 11 ani sub Tâmpa, la Metalul Braşov (1955 - 1956), Energia Braşov (1957) şi Steagul Roşu Braşov (1957 - 1966). Era o extremă dreapta extrem de percutantă. „A îmbrăcat 11 ani la rând tricoul alb-albastru al clubului (acelea erau culorile în perioada sa), contribuind, prin viteză şi eleganţă, la ascensiunea Steagului din Divizia B până pe podiumul primei ligi, fiind integralist şi în victorioasa campanie balcanică din 1961. Aceste fapte îl includ pe Emanoil Haşoti în galeria titanilor clubului, fiind unul dintre cei care au fost acolo atunci când s-a început formarea unei mari echipe la Braşov”, este portretul pe care i-l face site-ul steagulrosu.wordpress.com. Potrivit aceleiaşi surse, la Braşov a susţinut 222 de meciuri (204 în Divizia A; 11 în Cupa Balcanică; 7 în actuala Europa League) şi a marcat 35 de goluri (33 în prima ligă; unul în Cupa Balcanică; unul în actuala Europa League). Are cinci selecţii la Naţionala A şi patru în reprezentativa B. La Naţională, avea coechipieri celebri: Emerich Ienei, Gheorghe Constantin, Mircea Dridea, Alexandru Apolzan, Ion şi Lică Nunweiller, Viorel Mateianu, Ion Voinescu, Ion Motroc, Ilie Greavu sau Nicolae Tătaru. În 1961, a câştigat cu Steagul Roşu Cupa Balcanică Intercluburi. Cea mai bună performanţă a sa în campionat sub culorile acestei echipe este titlul de vicecampion din sezonul 1959/1960, când a susţinut 18 meciuri şi a înscris patru goluri. Partida sa de debut în Divizia A a fost Locomotiva Bucureşti - Energia Braşov 3-4 (25 august 1957), iar ultimul meci l-a susţinut contra echipei constănţene: Farul - Steagul Roşu 2-0 (8 mai 1966)! „Perioada de glorie ca jucător a lui Lache a fost la Steagul Roşu. Când a câştigat Cupa Balcanică, în cronicile din ziarele greceşti era numit admirativ «Diavolul Negru». La un meci oficial inter-ţări cu Bulgaria, toţi au subliniat jocul bun al soţului meu, remarcând în acelaşi timp, cu amărăciune, că nu se face primăvară doar cu o floare (Lache)”, spune soţia marelui antrenor, Cornelia. În 1966, Haşoti a jucat în cupele europene contra echipei spaniole Espanyol Barcelona, în Cupa Oraşelor Târguri.
 
A început să joace ca brazilienii
 
Într-un articol intitulat „Haşoti”, marele gazetar Ioan Chirilă scria, în 1964: „Haşoti este unul dintre puţinii jucători români consacraţi în timp, care a început să joace fotbal ca brazilienii, adică pe plajă. Joaca a început cam prin anii ’39. Unul dintre amănuntele cele mai interesante din viaţa fotbalistică a lui Haşoti este acela că până la vârsta de 20 de ani n-a avut niciun antrenor - în accepţia modernă a cuvântului. Pe nisipul plăjii sau pe iarba pârjolită de soare a stadionului din străvechiul Callatis, Haşoti a izbutit să devină un fin tehnician. La Braşov, a devenit foarte curând unul dintre înaintaşii de bază, impresionând printr-o remarcabilă viteză de reacţie şi o mare fineţe în conducerea balonului. În mai puţin de un an, fostul jucător de regiune a devenit titular în echipa naţională B. Haşoti a debutat în echipa naţională A în anul 1959. Ultima oară a jucat extrem stânga, cedând tricoul cu numărul 7 lui Pârcălab, pe care îl apreciază mult, dar căruia îi reproşează un exces de menajare, mai ales în jocurile susţinute în deplasare. Excelent jucător de club, Haşoti a jucat bine şi în echipa naţională. S-a simţit foarte bine în WM, care a fost un sistem mai apropiat de calităţile lui. La 32 de ani, Haşoti rămâne acelaşi jucător vioi, plin de nerv, oricând capabil să deschidă breşe spectaculoase în dispozitivul - fie el şi întărit - al apărărilor adverse”.
 
Hagi a debutat cu el antrenor
 
În 1966, la 34 de ani, Haşoti a pus punct activităţii de jucător şi s-a dedicat antrenoratului. După doi ani ca tehnician la juniorii Steagului Roşu, a venit principal la Portul Constanţa, care juca în Divizia B. A fost o perioadă bună pentru Emanoil Haşoti, alintat „Lache”, dovadă că, la scurt timp, a fost solicitat la FC Farul. Era returul sezonului 1969/1970, „marinarii” jucau în Divizia A, iar Haşoti a venit ca secund al lui Robert Cosmoc. Echipa s-a clasat în acea stagiune pe poziţia a şasea. Farul a fost condusă de pe banca tehnică de acest tandem încă doi ani, timp în care a ocupat de fiecare dată locul 11, iar din ediţia 1972/1973 Haşoti a devenit principal, cu Petre Comăniţă secund. În primul an, cei doi obţin locul opt, iar apoi urcă echipa pe o valoroasă poziţie a patra. Cuplul Haşoti - Comăniţă a realizat şi două promovări în Divizia A, în sezoanele 1980/1981 şi 1987/1988. Haşoti este cel sub bagheta căruia a debutat în prima ligă Gheorghe Hagi, în 1982. „Nea Lache” a antrenat echipa constănţeană în 200 de meciuri în prima ligă. În afară de formaţia de seniori a Farului a mai pregătit grupele de copii ale „marinarilor”, dar şi echipa din Slobozia, în Divizia B. O perioadă, a fost şi şef de restaurant la „Rapsodia”, în Eforie, unde a antrenat de plăcere, echipa locală, dar a activat şi ca merceolog la un local din Mamaia.
 
Avea un tact pedagogic extraordinar
 
„Lache Haşoti a fost un om foarte serios. Un tactician deosebit, foarte apropiat de jucători. Un om generos, care nu te lăsa să te ridici de la masă până nu plătea el nota. Nu era pretenţios deloc. În acest sens, îmi aduc aminte că noi, antrenorii, aveam primele cele mai mici. Iar la aprobările pentru televizoare color şi butelii rămâneam ultimii”, povesteşte Petre Comăniţă, ajuns la 75 de ani. Fostul mijlocaş farist Constantin Gache a fost extrem de apropiat de Haşoti, pe care îl numea chiar „tatăl meu”. „Nea Lache a fost unul dintre cei mai modeşti oameni. Un prieten foarte bun cu jucătorii şi apoi un antrenor. Unul mare. Avea un tact pedagogic extraordinar. Simţea echipa şi starea acesteia”, a spus Gache. După perioada Farul, cei doi s-au întâlnit la Slobozia, unde Gache era antrenor-jucător.
 
Cum s-a stins din viaţă
 
Maestru al sportului, Emanoil Haşoti a murit pe 3 iulie 1993. Nu împlinise încă 61 de ani. A lăsat în urma sa un stadion plin ochi de regrete. „Ne-a fost şi încă ne este foarte greu fără el”, spune văduva regretatului antrenor, la 20 de ani de la moartea acestuia. La fel de îndureraţi au fost şi foştii săi elevi. Cum s-a întâmplat însă tragicul eveniment, unul care nu era prevestit de nimic? „Lache fusese la o întâlnire la Mamaia cu Pârcălab, cel care-i luase locul în Naţională, dar cu care era bun prieten. La întoarcere, a fost adus cu maşina de un fost jucător, Popa, care l-a lăsat la «Capitol». De acolo, Emanoil a cumpărat câteva ziare şi a venit cu ele acasă, pe jos, noi locuind aproape, în zonă. S-a dus în dormitor să le citească, iar după jumătate de oră, când m-am dus la el, l-am găsit mort. Cred că a făcut embolie. Acea zi a fost una toridă”, oftează Cornelia Haşoti. „Foştii jucători l-au regretat foarte mult. Era un om de o generozitate rar întâlnită, de invidiat. Nu pizmuia pe nimeni şi avea un fel propriu de a ierta. «Ce să-i fac, dacă atât îl taie capul?», spunea. Şi-a iubit toţi jucătorii, iar băieţii îl considerau un al doilea tată”, mai spune Cornelia. Rodul dragostei ei cu Emanoil a fost Antoanela, care acum este în vârstă de 42 de ani şi care are un băieţel de nouă ani, Luca. În vara anului 2000, în Cimitirul Central din Constanţa, unde Emanoil Haşoti îşi doarme somnul de veci, a fost dezvelită o placă comemorativă din marmură, la iniţiativa foştilor jucători ai Farului. În vara acestui an, legenda Haşoti ar fi împlinit 81 de ani.
 
Sursa foto: arhiva personală familia Haşoti, 7sport.ro, steagulrosu.wordpress.com, forum.druckeria.ro, arhiva ziarului El Mundo Deportivo, istoriafotbalului.go.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii