Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:55 23 04 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste 1.000 de sportivi înscrişi până acum Premii în valoare totală de 45.000 de lei la Maratonul Nisipului, de la Mamaia

ro

27 Mar, 2019 00:00 414 Marime text
Maratonul Nisipului, unul dintre primele maratoane din Europa care se desfăşoară integral pe nisip, va avea loc duminică, 31 martie 2019, în stațiunea Mamaia. Până la ora actuală, peste 1.000 de sportivi din România și din alte țări s-au înscris la inedita cursă de la malul Mării Negre și alte câteva sute de constănţeni și-au anunțat deja prezența pentru a-şi susţine favoriţii.

Cursele competitive vor începe la ora 10.00 (start comun), la ora 11.00 începe cursa „Campionii Școlii“, iar la 12.00 - crosul Family Run. Sponsorii evenimentului au pregătit premii în valoare totală de 45.000 de lei, dintre care 11.300 lei sunt premiile în bani acordaţi primilor clasaţi la fiecare cursă. De asemenea, premiaţi vor fi maratoniştii care vor reuşi să doboare recordurile cursei la proba de 42 kilometri. Sponsorii au pregătit şi premii în produse, articole sportive sau vouchere de cumpărături care vor fi acordate câştigătorilor pe categorii de vârstă. Participanții sunt așteptați să ridice kit-urile de concurs din centru comercial Vivo! Constanţa (zona de food court), în zilele de vineri (29 martie) şi sâmbătă (30 martie), în intervalul orar 10.00 - 21.00.
 

Patru probe competitive

 
La start vor fi prezenţi şi sportivi din Republica Moldova, Spania, Finlanda, Suedia, Bulgaria, Franța, Italia, SUA etc. Ajuns la a șasea ediție, venimentul sportiv internaţional este organizat de Asociația Sportivă „SanaSport“ și Radio Constanța, în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța, Primăria Constanța și Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral. Maratonul Nisipului se adresează atât alergătorilor amatori, cât și sportivilor de performanță, și conține patru probe competitive (maraton, semimaraton, cursa de 10 kilometri şi cursa populară de 3 kilometri), precum și crosul „Family Run“ (aproximativ un kilometru), dar și cursa „Campionii Școlii“, dedicată elevilor din școlile constănțene.
 

Încasările de la cursa „Family Run“, donate integral

 
În cursa „Family Run“, eveniment special dedicat sportului în familie, copiii vor alerga împreună cu părinţii lor pentru programul social „Circuitul încrederii și al speranței“. Toate încasările de la această cursă vor fi donate integral pentru susținerea acestui proiect social derulat de Asociația „Dăruiește Aripi“ din Constanța. Programul „Circuitul încrederii și al speranței“ sprijină copiii diagnosticați cu boli cronice grave, onco-hematologice sau boli rare din regiunea Dobrogei și familiile acestora, prin oferirea de vizite la domiciliu de către personalul medical specializat al Centrului Medical Focus. Lansat în februarie 2018, acesta este singurul program de tratament și monitorizare la domiciliu oferit de către o secție de onco-pediatrie din țară.
 

Se lansează „Campionii Şcolii“

 
În premieră, evenimentul sportiv de la malul mării va lansa cursa „Campionii Școlii“, o competiție dedicată copiilor și adolescenților. Cursa este una individuală, pe categoriile de vârstă 5-6 ani, 7-8 ani, 9-10 ani, 11-12 ani și 13-14 ani și va cuprinde următoarele distanțe: 300 metri, 400 metri, 800 metri, 1.200 metri și 1.600 metri. Contribuția de participare este 25 de lei de elev, însă sumele strânse vor fi returnate integral, sub formă de materiale și echipamente sportive, instituției de învățământ care va avea aliniați cei mai mulți participanți la start.
 

Mesaj de unitate şi mândrie

 
La Maratonul Nisipului, alergătorii din România şi din străinătate vor purta tricoul cu însemnele Uniunii Europene, pentru a celebra preluarea președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene de către România, la 1 ianuarie 2019. Prin acest gest, organizatorii îşi doresc să transmită românilor de pretutindeni un mesaj de unitate şi mândrie. Mai mult decât atât, la competiţia sportivă s-au înscris deja un grup semnificativ de sportivi din mai multe țări membre ale Uniunii Europene, care îşi doresc să sărbătorească, prin alergare, unitatea în diversitate dar și valorile comune ale marii familii europene.

Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii