Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
12:01 21 09 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Meci la Ovidiu Farul Constanța - Cerno More Varna, ultimul amical al „marinarilor“ înaintea startului sezonului (video)

ro

10 Jul, 2021 00:00 2748 Marime text
 

  • Partida dintre „marinari“ și echipa bulgară va fi găzduită de stadionul central al Academiei Hagi, de la Ovidiu. 
  • La acest meci, vor fi puse în vânzare bilete la 50% din capacitatea arenei.
  • Formația de pe litoral va susţine prima confruntare din ediţia 2021/2022 a Ligii 1 duminică, 18 iulie.
 
Farul Constanța susține sâmbătă, 10 iulie, ultimul meci amical înaintea începerii sezonului 2021/2022, întâlnind pe stadionul central al Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi“, de la Ovidiu, echipa bulgară Cerno More Varna.
 
Meciul va începe la ora 19.00. Cu această ocazie, va avea loc și prezentarea lotului formației de pe litoral pentru campionatul următor. „O partidă în care suporterii constănțeni pot vedea pentru prima dată la lucru echipa favorită, un meci ce poate fi considerat și o ultimă «repetiție» atât pentru jucători, cât și pentru susținători, înaintea meciurilor oficiale. Cu acest prilej, vor putea fi văzuți la lucru atât jucătorii transferați în această vară, precum și mulți dintre cei mai promițători juniori din cadrul Academiei Gheorghe Hagi“, se arată pe site-ul oficial al Farului.

 

Veniri și plecări


 
Faţă de lotul din sezonul trecut, echipa de pe litoral s-a despărţit de o serie de jucători, precum Valentin Cojocaru, Răzvan Grădinaru, Juvhel Tsoumou, Romario Benzar, David Babunski, Marquinhos, Jo Santos, Ion Gaztanaga, Cosmin Matei sau Cătălin Căbuz. Au fost achiziţionaţi în schimb, până acum, fotbalişti ca Marian Aioani, Ionuţ Larie, Adrian Petre, Romario Pires, Florin Purece, Jefte Betancor, iar alţii (Bradley de Nooijer, Arpad Tordai, Cosmin Dur-Bozoancă) au revenit la echipă, lista de veniri - plecări fiind însă în continuare deschisă.

 

Șase amicale în cantonamentul montan


 
În pregătirea de vară de până acum, formaţia constănţeană a susţinut şase amicale, în cantonamentul de la Poiana Brașov, înregistrând două victorii, două egaluri şi două înfrângeri, meciurile fiind, în ordine: Farul Constanța - Corona Brașov 2-0 (Ely și Mihalcea), Farul Constanța - Rapid București 1-1 (Casap - din penalty), Farul Constanța - CS Mioveni 1-0 (Artean), Farul Constanța - Chindia Târgoviște 1-2 (Ad. Petre), Farul Constanța - Csikszereda Miercurea Ciuc 1-1 (Andronache) şi Farul Constanța - Petrolul Ploiești 0-1.

 

Cât costă biletele


 
La meciul cu Cerno More Varna, vor fi puse în vânzare bilete la 50% din capacitatea stadionului. Prețul biletelor pentru această partidă este următorul: tribuna 0 - 50 de lei, tribuna 1 - 40 de lei, tribuna 2 - 30 de lei, peluze - 20 de lei. Toți cei care își vor achiziționa bilete, online sau la stadion, vor primi din partea clubului constănțean o eșarfă. Biletele se pot achiziționa online de pe site-ul www.bilete.ro, dar și în ziua jocului, de la casieria stadionului, începând cu ora 17.00. Accesul spectatorilor la meci va fi permis începând cu ora 17.30.

 

Condiții pentru a asista la meci


 
Conform Protocolului de desfășurare al partidelor de fotbal aprobat de Federația Română de Fotbal, următoarele persoane sunt eligibile pentru a asista la un meci de fotbal:
 
1. Persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-COV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
2. Persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.
3. Persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi de la confirmarea infectării cu SARS-CoV-2.
 
Purtarea măștii de protecție pe toată durata evenimentului este obligatorie.
 
„Marinarii” vor susţine primul meci din ediţia 2021/2022 a Ligii 1 duminică, 18 iulie, în deplasare cu UTA (de la ora 18.30), pentru ca, la o săptămână după aceea, pe 25 iulie, să joace primul meci pe teren propriu din noul campionat, în runda secundă, cu Gaz Metan Mediaş, tot de la ora 18.30.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto (cu rol ilustrativ): Farul Constanța
 
Citește și:
 
Comunicat Farul Constanța
„Orice asociere de orice natură cu un alt club este eronată“

 
 
„Vechi prieteni, poate viitori parteneri“
Discuţii pentru o posibilă colaborare între Farul Constanţa şi Galatasaray Istanbul


Ti-a placut articolul?

Comentarii