Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:00 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Liderul Dinamo, învins de HC Dobrogea Sud Djordje Cirkovic - „O victorie care contează pentru orgoliu, pentru moralul nostru”

ro

22 Apr, 2021 00:00 2458 Marime text
  • HC Dobrogea Sud a învins Dinamo, iar liderul a fost nevoit astfel să amâne sărbătorirea titlului până la ultimul turneu al Ligii Zimbrilor.
  • Ionuţ Nistor, de la HCDS, a fost principalul marcator al partidei de la Cluj-Napoca.
  • Justeţea victoriei constănţene a fost recunoscută şi de Constantin Ştefan, cel care pregăteşte Dinamo, alături de Sebastian Bota.
 
Victoria HC Dobrogea Sud contra liderului Ligii Naţionale, Dinamo Bucureşti, înregistrată la turneul desfăşurat la Cluj-Napoca, a adus o mare bucurie în tabăra constănţeană.
 
Neînvinsă până la această partidă, cu 23 de victorii şi un egal în 24 de meciuri, Dinamo avea nevoie de un egal cu HCDS pentru a deveni matematic campioană, cu patru etape înainte de finalul întrecerii. Echipa de pe litoral a făcut însă un meci foarte bun şi a câştigat cu 24-22 (14-11), dinamoviştii fiind nevoiţi astfel să amâne sărbătorirea titlului până la ultimul turneu al Ligii Zimbrilor, care se va disputa în Bucureşti.   
 

„Nu poți să o bați pe Dinamo altfel”

 
„Un meci frumos, pe care echipa noastră l-a jucat cu multă ambiție. Am reușit să ne instalăm la conducere și am controlat jocul până la final. Un meci pe care l-am gestionat foarte bine și care ne aduce o victorie mare, care ne crește șansele la locul 2. Îi felicit pe băieți!”, a declarat, conform site-ului oficial al HCDS, Ionuţ Stănescu, preşedintele clubului constănţean. „Toată echipa a jucat foarte bine, nu poți să o bați pe Dinamo altfel. Ei sunt campioni, nu se mai poate întâmpla nimic, dar este o victorie care contează pentru orgoliu, pentru moralul nostru”, a spus, conform aceleiaşi surse, şi Djordje Cirkovic, antrenor, alături de George Buricea, al echipei constănţene.
 

Saeid i-a ghicit ultima aruncare de la 7 metri

 
Principalul marcator al HCDS în meciul cu Dinamo a fost extrema dreapta Ionuţ Nistor, care a înscris zece goluri (trei de la 7 m). „Îmi doream să termin cu procentaj 100%, dar Saeid mi-a ghicit ultima aruncare de la 7 metri. Suntem extrem de fericiți. Continuăm lupta pentru locul 2 și abia așteptăm meciul direct cu Turda”, a menţionat Nistor. De cealaltă parte, pentru Dinamo cele mai multe goluri, şase (patru de la 7 m), le-a marcat tot o extremă, Valentin Ghionea. „Constanța a fost echipa mai bună. Au jucat foarte bine tactic. Sperăm ca la ultimul turneu, de la București, să obținem victoria care să ne aducă titlul de campioni”, a precizat Ghionea.
 

„Constanța a meritat victoria cu prisosință”

 
Justeţea victoriei constănţene a fost recunoscută şi de Constantin Ştefan, cel care pregăteşte Dinamo, alături de Sebastian Bota. „Cei de la Dobrogea Sud ne-au tăiat foarte bine traseele de joc și au jucat foarte bine pe faza de atac. Vreau să felicit echipa Constanței, a meritat victoria cu prisosință. Noi astăzi nu am reușit să ne facem jocul. Dar, mai sunt trei etape la București și sperăm să ne încununăm cu trofeul de campioni”, a menţionat Constantin Ştefan.
 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: HC Dobrogea Sud
 
Citeşte şi:
 
„A fost ziua noastră!”
HC Dobrogea Sud Constanţa i-a provocat liderului Dinamo Bucureşti prima înfrângere stagională

 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii