Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:24 11 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Înmormântarea lui Dumitru Mihăilescu are loc astăzi. Cortegiul funerar va opri şi la CS Farul, şi la stadionul „Farul“

ro

25 Jul, 2018 00:00 772 Marime text
Astăzi, la Cimitirul Municipal din Constanţa, va avea loc înmormântarea celui ce a fost Dumitru Mihăilescu, expert sportiv la CS Farul Constanţa, decedat luni, la vârsta de 64 de ani, pe când se afla în concediu cu familia, la Poiana Braşov.
 
Aseară, sicriul cu trupul neînsufleţit a fost adus la Constanţa şi depus la camera mortuară a Bisericii „Sf. Gheorghe“ (strada Nicolae Iorga nr. 12, în imediata apropiere a şcolilor Gimnaziale nr. 4 şi 5). Astăzi, în jurul orei 12.00, va avea loc slujba religioasă la biserică, după care, în jurul orelor 13.00 - 13.15, cortegiul funerar va pleca spre cimitir. Până acolo însă, se vor face două opriri, la sediul CS Farul şi la stadionul „Farul“. Fost campion naţional la atletism, Dumitru Mihăilescu a slujit cu credinţă CS Farul peste 40 de ani, timp în care a activat în club ca sportiv, antrenor, metodist, director şi expert sportiv. A încetat din viaţă cu 20 de zile înainte de pensionare! Pe 12 august a.c. ar fi împlinit 65 de ani.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa 
 
Citeşte şi:
 
Era în concediu la munte, cu familia Dumitru Mihăilescu, expertul sportiv al CS Farul, a murit cu 20 de zile înainte de a ieşi la pensie

Ti-a placut articolul?

Comentarii